Constanţa: Turism de vară la temperaturi de toamnă GALERIE FOTO/VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii au fost nevoiţi să abandoneze plajele din staţiuni, indiferent cât de curate ar fi sau ce facilităţi ar fi oferit agenţii economici. Zilele acestea terasele sunt goale, plajele pustii, şezlongurile abandonate iar litoralul pare pustiu.

Litoralul românesc nu este prea primitor în aceste zile, din două motive: temperaturile sunt mai degrabă de toamnă decât de vară, iar hotelierii majorează preţurile cu până la 30%.

Cei care au apucat să îşi ia bilete pentru un sejur la mare în aceste zile nu au decât să profite de celelate mijloace de distracţie, în afară de plajă şi baie în mare pe care litoralul le oferă. Vremea nu ţine cu ei: vântul bate cu aproape 50 de kilometri la oră, temperatura aerului nu depăşeşte 19 grade Celsius pe timpul zilei, iar noaptea, mercurul din termometre va coborî până la 14 grade Celsius. Apa are doar 18 grade Celsius, o temperatură înregistrată în toamna anului trecut. Aşadar, de plajă nici nu poate fi vorba!
Nici meteorologii nu au veşti prea bune, cel puţin pentru următoarele zile. „Toată săptămâna, vremea pe litoral va fi rece şi uşor instabilă. Vor fi ploi răzleţe, dar nu însemnate cantitativ. Abia spre sfârşitul săptămânii putem da veşti bune: norii se vor împrăştia, iar temperaturile vor creşte uşor“, a declarat meteorologul Angela Crăciun, de la Centrul Meteorologic Dobrogea.


Timp petrecut la terase


Pentru că nu au venit la mare să stea în camerele de hotel, turiştii au căutat să-şi petreacă timpul în oraş. S-au plimbat cu telegondola sau au mers la spectacolele pe care delfinii Chen Chen, Ni Ni şi Pei Pei le susţin în bazinul descoperit al Delfinariului. Chiar dacă nu are prea multe specii exotice de peşti în portofoliu, Acvariul Constanţa a fost, de asemenea, un loc de pelerinaj. Cu haine groase pe ei (fie puse în bagaje de cei mai prevăzători, fie cumpărate de aici de cei neinspiraţi), turiştii au stat la terase şi au băut un ceai cald în locul unei beri reci.




CLICK pe poze pentru a vedea cum arată litoralul în luna iunie!

Pentru cei care au ales vacanţe în perioada imediat următoare veştile sunt destul îngrijorătoare.



Citiţi în ediţia     de astăzi despre fenomenele meteo extreme de pe litoral şi despre „surprizele“ de săptămâna viitoare!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată