Constanța: Starea Civilă refuză să mai oficieze cununii în weekend!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza tăierii sporurilor, ofițerii Oficiului de Stare Civilă se declară disponibili pentru nunți doar de miercuri până vineri. Ei forțează astfel mirii să își facă nunta pe etape: cununia civilă în timpul săptămânii, iar cununia religioasă – în weekend.

Măsura a stârnit drame în rândul mireselor, care voiau să-și celebreze nunta într-o singură zi.

„Este absurd! Ne strică tocmai cea mai frumoasă zi din viață!“, ne-a declarat plângând Irina, o tânără care trebuia să se căsătorească în weekend. Cu chiu-cu vai, mirii au obținut bunăvoința ofițerilor de  Stare Civilă, care i-au programat vinerea, la o oră acceptabilă, astfel încât să le poată veni invitații la ceremonie.

„Da“ cu programare

Oficiul de Stare Civilă din Constanţa a decis să nu mai organizeze cununiile civile sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători legale, din cauză că funcționarii nu mai primesc bani pentru orele suplimentare lucrate. Toate cununiile din weekend au fost reprogramate în cursul săptămânii, în zilele de miercuri, joi și vineri, între orele 10.00 şi 15.30.

„Legea spune că trebuie să lucrăm 40 de ore pe săptămână. Noi am depăşit mereu această normă şi în plus, din luna noiembrie a anului trecut nu am mai fost plătiţi pentru orele suplimentare. Nu suntem de rea-credinţă, dar nu mai există posibilitatea plăţii orelor prestate. În plus, libere nu putem da pentru că aici avem flux continuu cu publicul“, a declarat şeful Oficiului Stării Civile, Rodica Crăciun.

Angajaţii Stării Civile nu mai vin la muncă în weekend de o săptămână. Singurul birou care şi-a menţinut programul de lucru este cel de decese, care rămâne deschis între orele 8.30 și 12.30.

Salariaţii sunt decişi să se întoarcă la programul obişnuit în situaţia în care Guvernul le va plăti munca-n plus. Mulţi dintre ei spun că le este teamă că nu vor mai avea bani să vină la serviciu. Unii au rămas doar cu salariul de bază.

Steluţa Malancă (26 de ani) este angajată de trei ani pe postul de referent şi primeşte pentru munca prestată suma de 450 de lei. „Nu mă pot descurca cu aceşti bani. Mai greu îmi este să vin la muncă. Nu am bani de pachet, nu am bani pentru nimic. Noroc că sunt ajutată de familie, altfel nu ştiu ce-aş fi făcut“, a mărturisit femeia.

Citiți mai multe în  !

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile