Constanța: Remediu de Ev Mediu - o tăietură sub limbă te vindecă de orice boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanti Ileana spune că o singură tăietură sub limbă vindecă aproape orice boală

Elena Mariş din Medgidia taie sub limbă de 41 de ani şi spune că zilnic îi trec pragul câte cinci suferinzi care au încredere în leacurile băbeşti; medicii contestă metoda aplicată de femeie şi nu cred în vindecări miraculoase sau tratamente „băbeşti“

Femeia de 72 de ani este cunoscută de toţi ca tanti Ileana, cea „care taie sub limbă“. Locuieşte în Medgidia, lângă brutăria de subb podul din oraş. Spune că a furat meserie de la mama şi de la bunica ei, pe jumătate grecoaică.

„Te tai şi te răsuflu, apoi scapi sau mori“, rezumă femeia procedura pe care o foloseşte. Spune că tăiatul sub limbă te scapă de orice boală a sângelui, chiar şi de alcolism. Crede că doar divinitatea o ajută să vindece oamenii.

„Eu simt dacă omul se face bine sau moare“, spune femeia. Povesteşte că i-au trecut pragul oameni care au cheltuit averi prin spitale, fără a se vindeca, dar şi oameni simpli, care aveau nevoie de ajutor.

„Vin din toată ţara la mine. N-am fire de păr în cap să-ţi spun câţi am lecuit“, se mândreşte tanti Ileana. Povesteşte că a lucrat timp de opt ani la cofetăria „Nufărul“ din Medgidia şi că era căutată şi la muncă. „Mergeam în spatele cofetăriei şi îi tăiam acolo“, îşi aminteşte femeia.

„Taie“ concurenţa

Eu sunt singura de pe aici care ştie exact cum să taie sub limbă“, se mândreşte femeia. Nora ei îşi aminteşte că mai există o femeie, în Agigea. „Maică, au fost oameni la ea şi nu i-a făcut bine. E beată tot timpul, nu ştie să taie bine“, se apără tanti Ileana.

Procedura nu implică niciun risc, dă asigurări femeia. „Iese tot sângele rău. Eu tai cele două vene de sub limbă şi în funcţie de gravitatea bolii, las să curgă doar câteva picături sau un litru şi jumătate de sânge“, mărturiseşte tanti Ileana. Spune că cere fiecărui client să îşi procure o lamă de unică folosinţă.

„Eu nu folosesc aceeaşi lamă de două ori. Am recipiente în care scuipă sângele rău“, spune femeia arătând spre teancul de pahare goale aşezate pe raftul din cameră. „După ce se scurg toate toxinele, trebuie urmat un regim de o lună, fără prăjeli, fără cafea, alcool sau tutun. Totul fiert şi multe fructe, fără lapte dulce, varză sau fasole“, precizează femeia.

Ea recunoaşte că metoda nu vindecă orice afecţiune. „Dacă e de boală de oase, nu pot să ajut. Omul meu e internat cu osteoporoză. Dacă suferea de orice altceva, îl vindecam eu de mult“.

Este necăjită că nu are cine să urmeze tradiţia familiei. „Eu am doar băieţi, de fete n-am avut parte. Nora mea nu vrea să taie, îi e frică. Dacă vrea să înveţe, trebuie să fure meseria de la mine. Aşa se face, n-o învăţ eu direct“, spune ameninţător tanti Ileana.

Recunoştinţa clienţilor

Femeia nu vorbeşte despre sumele pe care le primeşte în schimbul serviciilor sale. „Fiecare dă cât are şi cât îl lasă inima. Eu n-am cerut niciodată, dar mi-au dat oamenii care vin să îi vindec. N-a plecat nimeni de la mine fără să-mi lase câte ceva“, spune mândră femeia.

Povesteşte că este vizitată de foşti clienţi care se întorc să-i mulţumească. „Nicu de la Feteşti vine pe la mine, când are drum spre Constanţa. Mă vizitează şi îmi spune mereu că ar fi murit dacă nu-l tăiam. Mai e şi un client turc, el vine să se taie de două ori pe an, preventiv“, spune femeia.
„Pe mine m-a tăiat de multe ori, am ajuns la 77 de ani şi sunt sănătoasă, nu mă vait de nimic“, mărturiseşte Aristida Seva, vecina tăietoarei sub limbă.

Și nora femeii recunoaşte beneficiile oferite de eliminarea toxinelor prin tăiatul sub limbă. „Oamenii bolnavi au venele de sub limbă îngroşate. Dacă vin la tanti Ileana, se vindecă, iese tot sângele rău. Imediat după ce pleacă de la ea, se simt bine,de parcă le ia durerea cu mâna“, spune Cristina.

Tanti Ileana din Medgidia spune că tăiatul sub limbă te scapă de aproape orice boală. „Te vindeci de gălbineală, hepatită, infecţii şi intoxicaţii. Îţi dispar chiar şi coşurile de pe faţă daca vii la mine să te vindec“, dă asigurări vraciul.

Citiți mai multe în „Adevărul de seară“

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune