Constanţa: Probleme la Centrala Nucleară de la Cernavodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Probleme la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Turbogeneratorul Unităţii 2 a CNE Cernavodă s-a declanşat astăzi ca urmare a unei probleme tehnice la excitaţia generatorului electric. Anunţul a fost făcut de Societatea Naţională Nuclearelectrica SA.

Răspunsul centralei a fost conform proiectului, reactorul rămânând în funcţiune la un nivel de putere inferior. Nu au fost înregistrate evenimente de securitate nucleară sau de mediu.

Nuclearelectrica a anunţat că problema identificată a fost rezolvată, unitatea fiind conectată din nou la Sistemul Energetic Naţional în cursul zilei de astăzi, ora 13.52, urmând ca până la sfârşitul acestei zile să se atingă puterea nominală.