Constanţa: Pod nou peste Canalul Dunăre - Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Porturilor Maritime anunţă inaugurarea lucrărilor la un pod rutier peste canalul Dunăre – Marea Neagră. Evenimentul va avea loc luni, 5 iulie 2010, la ora 11.00.

Podul rutier peste canal va fi amplasat în aval de ecluza Agigea, fiind necesar pentru a decongestiona traficul din oraşul Constanţa spre sudul litoralului. Investiţia prezintă avantajul conectării părţii de Sud a Portului Constanţa cu autostrada Bucureşti – Constanţa, dar şi realizarea legăturii între cele două părţi ale portului.

Mazăre închide circulaţia TIR - urilor pe podul de la IPMC

Lucrările includ execuţia podului rutier peste canalul Dunăre – Marea Neagră, a viaductelor de acces la pod, a drumurilor de acces spre port şi pentru conexiunea cu varianta ocolitoare a municipiului Constanţa, precum şi a pasajelor de trecere la nivel cu calea ferată, parcările şi clădirile de la porţile 7 şi 10 ale portului.

Valoarea investiţiei este de 23 milioane euro. Proiectul este finanţat din fonduri structurale ale Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial –Transporturi.