Constanța: Naţionala de fotbal tineret, speriată de viperele din Cheile Dobrogei FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul naţional de fotbal tineret sub 18 ani a pornit astăzi într-o aventură prin Cheile Dobrogei. Sportivii fac escaladări, orientări cu busola, trag cu arcul şi parcurg un traseu de cinci kilometri pe care sunt indicii, dar şi vipere. La final, băieţii vor face un foc de tabără şi grătar.

Aflaţi de o săptămână pe malul mării, jucătorii se antrenează la Cheile Dobrogei, într-o zonă cu relief semi-muntos.

Au tras cu arcul şi s-au căţărat pe stânci

Sportivii au ajuns în zonă în jurul orei 9.30. S-au adunat în dreptul lui Şerban Ionescu, cel care a organizat traseul şi aventura prin Cheile Dobrogei. Au ascultat indicaţiile despre ziua de antrenament, apoi după o scurtă încălzire, s-au împărţit în două echipe: 10 sportivi au făcut escaladări, iar ceilalţi 10 au tras cu arcul.









Primul care a spart gheaţa la căţărări a fost Niculae Giurgiu. În aplauzele colegilor de echipă, Niculae a împărtăşit colegilor emoţiile din timpul căţărării care a durat aproximativ cinci minute. „A fost frumos şi destul de greu, dar m-am descurcat“, a mărturisit fotbalistul.

După fiecare escaladare a stâncii de 12 metri înălţime, băieţii îşi aplaudau coechipierul.


Speriaţi de vipere

După escaladări, băieții au făcut orientare cu busola într-o zonă cu relief semi-muntos. „Traseul de orientare cu busola începe din zona stâncii şi se încheie la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, aflată la cinci kilometri distanţă. Veţi primi o hartă, busolă şi indicaţii de drum. Pe traseu va trebui să găsiţi cartonaşe colorate ascunse, cu ajutorul busolei. Vă vom da repere şi cine le găseşte şi ajunge primul la mănăstire va primi un premiu“, le-a spus Şerban Ionescu sportivilor.

Sportivii au mai fost anunţaţi că pe traseu este posibil să întâlnească vipere. „Am verificat traseul şi nu am dat de nicio viperă, însă dacă le veţi întâlni, nu vă temeţi. Se pare că se sperie de şosetele albe, iar voi aveţi jampiere până la genunchi albe“, a spus Şerban Ionescu.





Mâine, lotul sportiv va pleca de la Techirghiol, unde sunt cazaţi. Următorul antrenament se va desfăşura la Mogoşoaia. „Este primul antrenament aici, în Cheile Dobrogei. Dacă dă roade acest gen de pregătire, îl vom repeta la o săptămână - două“, a arătat Lucian Burchel, antrenorul lotului.


Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort