Constanţa: Lucrări de asfaltare pe podul de la Butelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările vor fi finalizate în maximum 4 zile

Astăzi au început lucrările de asfaltare pe podul de la Butelii, deteriorat de traficul greu în urma devierii circulaţiei TIR-urilor de pe podul IPMC. Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate.

Circulaţia camioanelor pe podul IPMC a fost interzisă de Primăria Constanţa începând cu data de 8 iulie, traficul spre Portul Constanţa fiind deviat pe Podul Cumpenei. „Din cauza traficului greu s-au format mai multe gropi şi denivelări în carosabil pe care încercăm să le acoperim. Va fi turnată tramă stradală pe porţiunile mai afectate“, a declarat ing. Monica Vodă din partea SCIL Confort Urban.

Autorităţile locale spun că podul nu va rezista mai mult de un an la traficul greu la care este supus. „Mai mult de un an nu va rezista nici podul de la Butelii şi vom fi nevoiţi să îl închidem şi pe acela“, a declarat edilul Constanţei, Radu Mazăre, în momentul în care a fost interzisă circulaţia pe podul IPMC.

Lucrările de reabilitare ale podului vor dura maximum patru zile, timp în care circulaţia se desfăşoară pe câte o bandă pe sens. Şoferii sunt rugaţi să evite pe cât posibil zona sau să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie care dirijează traficul.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă