Constanţa: Larisa Marina Ion trăieşte în paşi de street-dance

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se simte bine când este pe scenă, în competiţii, şi spune că cel mai bine se exprimă prin dans. S-a înscris la cursurile şcolii New Force of Dance pe când era în clasa I, iar ca stil de dans spune că cel mai mult îi place hip-hop-ul.

Nu era străină de dans, pentru că în grădiniţă a făcut dans modern. Pasiunea de atunci nu a durat foarte mult. Cu dansurile de stradă a fost însă altceva.

„Mi-a plăcut de la bun început pentru că îmi dă libertate de mişcare şi mereu poţi inventa mişcări noi. Ţin minte că primul dans a fost un element de acrobaţie împreună cu instructorul Cristi Paţachia, destul de spectaculos, deşi eram foarte fricoasă“, îşi aminteşte Larisa.

Printre primele reprezentaţii ca dansatoare de street-dance s-a numărat şi participarea la emisiunea „Plaja lui Măruţă“, unde a avut şi succes. „Acest lucru mi-a dat foarte multă încredere în mine“, recunoaşte Larisa. Aşa a ajuns la grupa de dansatori avansaţi de la New Force of Dance.

Este o fire sportivă şi nu refuză nicio provocare atunci când vine vorba despre mişcare. Îi place tenisul, iar în ceea ce priveşte dansul şi-ar dori să înveţe cât mai multe stiluri. „Îmi place sportul în general, dar dansul mă reprezintă“, spune Larisa.

Pe lista competiţiilor

Este una dintre dansatoarele de la New Force of Dance pe care instructorii se pot baza atunci când vine vorba despre participarea la competiţiile de pe plan local sau naţional. A făcut parte din trupa care a participat la Nymphea în Oradea, unde a luat locul 3.

La competiţiile de dans de la Brăila şi Bucureşti a luat locul 2. La Black Sea Contest de şa Constanţa a participat 3 ani la rând,iar podiumul i-a fost rezervat. „Am luat locul I anul trecut, împreună cu trupa, iar la 3 vs 3 am luat, în 2008 şi în 2009 locul 1.

Anul acesta am participat la Cupa Liceelor (Kids) unde am obţinut şi la faza judeţeană şi la cea naţională locul 3“, spune mica dansatoare.

Gata pentru orice competiţie

Spiritul combativ al Larisei iese la iveală ori de câte ori vine vorba despre vreo competiţie. „Noi ne pregătim mereu şi vrem să participăm la toate competiţiile din ţară, iar dacă vom găsi un sponsor, şi peste hotare“, mărturiseşte Larisa.

Este de părere că vârful carierei unui dansator este atunci când participă la o mare competiţie internaţională şi câştiga trofeul. Este şi visul său! „Mi-aş dori să mă văd pe scena din Las Vegas, la concursul Hip Hop International“, recunoaşte tânăra dansatoare.

I-ar plăcea o carieră în dans şi şi-ar dori să îi poată învăţa şi pe alţii din experienţa ei de dansator. Este cu atât mai încrezătoare în ceea ce va urma cu cât este sigură de sprijinul necondiţionat al părinţilor, indiferent ce carieră va urma.

Citeşte mai multe în Adevărul de Seară!

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie