Constanţa: Începe programul turistic „Zile gratuite de vacanţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sezonul turistic a început, oficial, la 1 iunie

Programul, iniţiat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), se desfăşoară exclusiv prin agenţiile de turism membre, în perioada 15 iunie - 15 iulie şi 15 august - 15 septembrie. Este realizat în parteneriat cu hotelierii din România  şi include oferte speciale, menite să încurajeze turismul intern.

Cei care aleg să-şi petreacă un sejur în ţară prin acest program, în funcţie de numărul de nopţi de cazare alese, vor primi ca dou zile de vacanţă în plus, după modelul „plăteşti cinci nopţi şi stai şase sau chiar 7“. „«Zile gratuite de vacanţă» face parte din proiectul «Vacanţă în ţara mea 2011», proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, primite cu un mare interes de public“, a declarat Corina Martin, preşedintele ANAT.

Aceste oferte şi programele speciale sunt disponibile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct prin intermediul hotelurilor.

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc