Constanţa: Emilia Dabu, poeta îndrumătoare a micuţilor artişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emilia face „naveta spirituală“ între artiştii maturi de la Clubul Artelor „Solteris“ şi prichindeii de la Teatrul pentru Copii „Magic“.

Poeta a coordonat micuţii artişti şi se declară îndrăgostită de tinerii magicieni, despre care spune că sunt frumoşi şi curajoşi.

„Am coordonat scenarii originale şi spectacole, recitaluri de poezie dedicate poeţilor Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade dar şi ale lui Emil Cioran“, explică Emilia în ce a constat o parte din activitatea sa, încă din anul 1985.

Debutul literar al Emiliei este legat de revista „Convorbiri Literare“. Primele sale creaţii au fost publicate în anul 1982, în revista editată la Iaşi. De atunci, a continuat să se perfecţioneze, iar munca ei a a fost răsplătită şi recunoscută în anul 1998, când a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Până de curând, a deţinut funcţia de vicepreşedinte a filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Emilia a colaborat cu Radio- Televiziunea Română şi a fost redactor la două ziare locale constănţene.

Dicţionar bibiografic

În anul 2000, poeta a fost inclusă în dicţionarul bibliografic „Scriitori de la Tomis“. Un an mai târziu, Emilia Dabu a pus bazele Clubului Artelor „Solteris“, iar în acelaşi an a fondat şi revista de cultură omonimă.

Premiile literare nu s-au lăsat aşteptate, astfel că poeta a fost răsplătită cu numeroase diplome şi distincţii ale Uniunii Scriitorilor din România, dar şi premii la saloane internaţionale de carte. Emilia a publicat nouă cărţi de poezie şi alte două de proză. 

Citiţi mai multe în !

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO