Constanţa: Dezvăluirile fetelor care au părăsit Diva Models

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerele îşi amintesc că erau supuse unei presiuni continue din partea şefilor din agenţie, iar una dintre modele chiar a fost violată. Zeci de modele din Constanţa au trecut prin agenţia ce era un paravan pentru prostituţie de lux. Pentru unele a rămas doar o amintire neplăcută, iar pentru altele s-a transformat într-un coşmar.

Este şi cazul unei tinere, care doreşte să îşi păstreze anonimatul şi pe care o vom numi în continuare Aura. A mers la „Diva Models“ în urmă cu 5 - 6 ani. Avea numai 17 ani şi speranţa că va deveni un fotomodel cunoscut. După numai câteva luni şi-a dat seama că, de fapt, oamenii din agenţie aveau cu totul alte scopuri. Pe lângă prezentări de modă, fetele erau şantajate să presteze şi servicii sexuale unor clienţi de lux.

„Fetele mă preveniseră“


„Prima dată când am mers acolo, Cornel m-a trimis într-o cameră să scriu pe o foaie tot ce îmi doresc. După ce a citit, m-a întrebat cum voi reuşi să îmi împlinesc visurile. Eu i-am spus că voi munci. Atunci, Cornel a spus că, dacă voi fi iubita lui, aş putea obţine mult mai uşor ceea ce îmi doresc. Fetele mă preveniseră că aşa va proceda. Evident, am refuzat! La şedinţele foto mă punea să mă deschei la un nasture la bluză, la pantaloni şi îmi spunea că mă comport ca un copil“, povesteşte Aura.

Biletul se lua din dormitor

Aura îşi aminteşte că urma să plecare la Milano, iar biletul de călătorie se lua numai din patul lui Costan. „Mi s-a spus clar că, dacă mă culc cu el, voi merge la Milano. Îmi amintesc faptul că prima pe listele de deplasări era mereu Camelia, care era şi imaginea firmei. În cele câteva luni cât am stat acolo am reuşit să îmi dau seama că de fapt Cornel făcea doar ce-i spunea unul Mirea, de la agenţia Spice Models. Am înţeles că ar avea o legătură şi cu Nicu Gheară“, mai spune Aura.

Mazăre despre dosarul „Prostituţie şi politicieni“: „Eu nu am plătit niciodată o femeie!“

Propunere indecentă

O altă fată care a trecut prin experienţa numită Diva Models este o altă tânără, pe care o vom numi Jobena. „Eu nu am fost folosită cu nimic acolo. Când am văzut despre ce e vorba, am renunţat. Managerul unui actor... să nu dăm nume, pe care l-am întâlnit la Bucureşti, când eram plecată cu agenţia, m-a plăcut foarte mult şi a vrut să mă trimită la un curs de modele la Monaco. Domnul de la Diva mi-a spus că, dacă vreau să plec, trebuie să trec mai întâi pe la dânsul... A fost o propunere indecentă“, spune Jobena.

Citiţi şi:

Comisarul-șef Nicola: „Fiul meu este un naiv“

Fiu de fost şef al Poliţiei, în dosarul Diva Models

Sandra este un alt model care a trebuit să facă faţă propunerilor indecente şi atingerilor libidinoase ale unor persoane sus-puse în urbea de la malul mării. Fata povesteşte că a participat la mai multe cncursuri: Miss Plaja, Cea mai bronzată fată, etc.

„Deşi locuiam în Constanţa, nu am fost lăsată afară. Am aflat că înainte de premiere, Charbel Maroun obişnuia să ne sune în cameră şi, dacă vroiam să câştigăm, trebuia să cedăm avansurilor. Eu am fugit cât am putut, dar, l-a un moment dat, m-a găsit pe hol. M-a băgat la el în cameră şi m-a întrebat dacă vreau premiul. Am început să tremur şi să plâng. I-am spus că sunt virgină şi m-a întrebat pe şleau dacă ştiu să fac sex oral. Când a văzut că tremur şi plâng, m-a lăsat să plec“, povesteşte Sandra.

EXCLUSIV Personaje cunoscute ale Constanţei, menţionate într-un dosar de prostituţie de lux

Fata îşi aminteşte că nu la fel de nocorocoasă a fost o colegă a sa, Lavinia, care în anul 2005 a fost violată la Hotel Ambasador din Bucureşti.

Dezmăţul personalităţilor

Atât Aura, cât şi Sandra spun că nume precum Charbel Maroun, consulul onorific al Libanului la Constanţa, Florin Munteanu - directorul Radio Sky, Mihai Daraban - preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa erau prezenţi la prezentările de modă. „Unii rămâneau după prezentări. Florin Munteanu flirta şi ne săruta pe mâini, iar Charbel chiar făcea avansuri pe faţă. Despre Daraban, nu ştiu ce să spun“, spune Aura.



Despre cum erau folosite fetele, povesteşte Sandra. „Mirea, de la Spice Models, ne ducea la «Mărul de Aur», restaurantul lui Charbel. Acolo erau invitaţi tot felul de directori de companii şi de bănci, care stăteau la o masă, iar fetele la altă masă şi îşi alegeau câte o fată, apoi se mergea la Hotelul Ambasador din Bucureşti. Eu am fost aleasă de nişte greci şi m-au dus la un restaurant grecesc. Am mâncat şi când le-am spus că sunt minoră, m-au lăsat să plec“, rememorează Sandra.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant