Constanţa: Cultele ortodox şi catolic au sărbătorit un secol de istorie musulmană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroase personalităţi locale şi naţionale au participat la centenarul Moscheei Regale „Carol I“ Constanţa.

Pe cel mai faimos covor din Europa, găzduit de celebra moschee au călcat ieri diplomaţi din SUA, Rusia, China, Malaesia, Turcia, dar şi Arhiepiscopul Tomisului şi Monsegnior Ghenţa. 

Cum cere tradiţia, indiferent de rangul purtat, toate oficialităţile s-au descălţat şi au intrat cu plecăciune în moschee. Un edificiu care nu îşi arată vârsta, graţie şi numeroaselor lucrări de reparaţii şi conservare.

Momentul de sărbătoare - prilejuit de împlinirea unui secol de la punerea pietrei de temelie a lăcaşului a fost marcat prin acordarea de medalii, dar şi lansarea albumului foto - documentar „Moscheea Regală Carol I Constanţa 1910 - 2010“.  Simpozionul „Islamul dobrogean, model de convieţuire interculturalitate şi europenitate”, organizat la Centrul de cultură şi educaţie islamică, şi o expoziţie dedicată arhitectului moscheei, Victor Ştefănescu, la Muzeul „Ion Jalea“, au completat programul zilei.

„Moscheea, care mărturiseşte, în acelaşi timp, măreţia divină şi prezenţa triumfătoare a Islamului, este, similar celorlalte lăcaşuri, edificiul cel mai impresionant şi reprezentativ al diferitelor şcoli de arhitectură de pe teritoriul său şi este centrul vieţii musulmane“, a declarat muftiul Cultului Musulman din România, Iuusuf Murat.

Prima construcţie din beton armat

Moscheea „Carol I“ este prima construcţie din beton armat din România, executată de inginerul Gogu Constantinescu. În moschee se află cel mai mare covor din România, lung de 144 metri şi cu o greutate de 483 kilograme. Turiştii nu ocolesc în primul rând minaretul, de unde sunt chemaţi enoriaşii la rugăciune; are înălţimea de 47m, iar în interior este o scară în spirală cu 140 de trepte, sus aflându-se o semilună, simbol al Islamului.

În 1968, în Dobrogea existau nu mai puţin de 196 de geamii. Regimul comunist a redus numărul lor. Geamia „Esma han Sultan“ din Mangalia este cea mai veche din ţară, pe lângă cele din Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Tulcea, Babadag, Măcin şi Isaccea, declarate monumente istorice.

Moscheea „Carol I“ din zona peninsulară a Constanţei este la ora actuală înconjurată de construcţii, unele în fază de început; însă este vorba de lucrări moderne, zona istorică pierzându-şi încet farmecul.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”