Constanţa: Cătălin Niţulescu tratează fizicul şi psihicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La început a fost doar o ambiţie copilărească urmată de cursuri şi pregătire, astfel că tânărul a ajuns să dea lecţii de fitness. Promovează sănătatea, fitness-ul mental şi cel fizic, o alimentaţie şi un echilibru în viaţă.

Cătălin s-a apucat de sport doar ca să facă muşchi, dar încet-încet a luat sportul tot mai în serios pentru că a realizat starea de bine pe care i-o dă şi sănătatea pe care o simte.

„Totul a pornit acum vreo cinci ani şi am făcut-o pentru mine, pentru întreţinere. Am început la Clubul Farul şi fiecare făcea de capul lui. Mai erau băieţi de vârsta mea şi consideram că eram prea slabi sau foarte graşi. În cazul meu eram prea slab, aveam doar 48 de kilograme“, povesteşte tânărul. 

Dorinţa de a afla cât mai multe despre ce înseamnă să fii antrenor de fitness l-a făcut să caute informaţii prin reviste şi prin cărţi de specialitate sau pe Internet. A realizat că sportul necesită şi studiu. 

Sfaturi de nutriţie

„Unele lucruri pe care le faceam la început erau greşite şi am observat că rezultatele nu vin decât dacă aprofundezi şi am citit tot mai multe, am pus întrebări celor cu experienţă când îi prindeam, mai trăgeam cu ochiul la unul sau la celălalt“, mai explică antrenorul de fitness. Ideea de a deveni antrenor i s-a aprins în minte şi s-a conturat tot mai mult în momentul în care prietenii i-au tot cerut ajutorul la sală sau le mai dădea sfaturi despre nutriţie şi mişcare celor din familie.

„La şcoală, unii mâncau plăcintă. Eu preferam bananele şi alte fructe sau lactate care erau mult mai nutritive şi de aici a pornit interesul pentru sănătate“, mărturiseşte Cătălin.

Tot atunci a renunţat şi la patimile tinereţii: băutura, tutunul şi nopţile pierdute. Şi apoi s-a apucat de sport în mod corect. Fitnessul recomandat este cel mult două ore pe zi de mişcare cu pauză de cel puţin o zi pe săptămână, iar programul depinde şi de obiceiuri, vârstă şi starea de sănătate.

Aglomeraţie după Sărbători

La sala Total Fitness Gym din zona Delfinariu vin adolescenţi de 14 ani, dar şi bătrâni de 70 de ani. „Promovăm sănătatea şi fitness-ul mental şi cel fizic, o alimentaţie şi un echilibru în viaţă. Încercăm să ajutăm oamenii să o ia pe calea cea bună“, spune tânărul antrenor.

Şi cum Sărbătorile de iarnă au venit şi deja şi trec, oamenii vor începe să se simtă tot mai vinovaţi pentru mâncarea grasă. „În ianuarie pe toţi îi mustră conştiinţa şi vin grămadă. O să fie aglomeraţie, iar vântul o să bată prin restaurante“, spune Cătălin.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare