Constanţa: Americanii au făcut escală la Constanţa: „Vizita în România este o experienţă neobişnuită!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nava de croazieră „Viking Primadonna“ a companiei „Viking“, sub pavilion Malta, a sosit în această dimineaţă, în jurul orei 10.00, la Constanţa.

Turiştii, cei mai mulţi dintre ei americani, dar şi englezi, au făcut un tur al zonei peninsulare. Ei au vizitat Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Catedrala Arhiepiscopală Constanţa, după care s-au plimbat pe faleza Cazinoului din Constanţa.

„Îmi place arhitectura clădirilor“

Nu ştiau mare lucru despre ţara noastră, în schimb ei au spus că atunci când aud de România se gândesc la contele Dracula, atât de cunoscut în Statele Unite.
Turiştii au vizitat obiectivele din zonă, au fotografiat şi au mărturisit că vizita în România este „o experienţă neobişnuită“. „Am mai fost în Europa, dar aici, la Constanţa, totul este diferit. Îmi place arhitectura clădirilor, e ceva inedit. Vizita în România este o experienţă neobişnuită“, a declarat Kate, una dintre turiste. „Este a noua ţară pe care o vizităm în această croazieră şi ne place foarte mult. Din câte îmi dau seama, e un loc încărcat de istorie“, a adăugat şi Judy. 

Turiştii au vizitat obiectivele din zona peninsulară, după care au poposit pentru scurt timp în staţiunea Mamaia.

Vasul părăseşte în această după-amiază Portul Constanţa, va merge pe Dunăre până la Olteniţa, după care turiştii vor merge către aeroport pentru a pleca spre casă. De la Olteniţa vor urca alţi pasageri, care vor vizita Constanţa luni.

Croaziera numită „Odiseea Est Europeană” cuprinde porturile Passau, Melk, Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Vidin, Olteniţa, Constanţa.
Compania care deţine nava a primit distincţia pentru cea mai bună companie de turism fluvial în cadrul British Travel Awards. Nava fluvială „Viking Primadonna“ a deschis sezonul de croazire la Constanţa, în acest an fiind anunţate 45 de nave de pasageri, cu peste 16.000 turişti străini la bord.


Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO