Constanţa: Administraţia Porturilor Maritime a făcut investiţii de milioane de lei în an de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul constănţean a derulat numeroase proiecte în 2009

În primele zece luni ale anului care abia se încheie, veniturile totale înregistrate de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa au fost de 205,9 milioane de lei.

Cheltuielile totale în primele zece luni au fost de 181,9 milioane de lei, iar profitul brut total este de 23,99 milioane de lei la sfârşitul lunii octombrie. CNAPMC a derulat şi o serie de investiţii pentru care au fost folosite ca surse de bani bugetul propriu, inclusiv rambursări rate de credite: 27,5 milioane de lei şi alocaţii bugetare: 12,9 milioane de lei.

Proiecte de dezvoltare derulate

Pentru soluţionarea preluării şi tratării apelor uzate din zonele care nu au posibilitatea racordării la reţeaua de canalizare menajeră existentă în Portul Constanţa s-a optat pentru realizarea unor ministaţii de epurare. Investiţia, în valoare de 1.658.321 de lei, s-a finanţat integral din surse proprii şi a fost finalizată în luna octombrie 2009.

O altă investiţie realizată în Portul Constanţa pentru 2009 a fost şi forajul de explorare - exploatare pentru alimentarea cu apă din subteran a portului Constanţa Nord - Zona port vechi. În urma execuţiei forajului la o adâncime de 200 de metri, volumul de apă extras este de maximum 160 metri cubi de apă pe oră, dublu faţă de regimul  recomandat de studiul hidrogeologic de maximum 80 de metri cubi pe oră. Investiţia în valoare de 1.053.000 de lei a fost finanţată integral din surse proprii ale CNAPM SA Constanţa şi este în curs de finalizare.

Dezvoltarea capacităţii feroviare


Pe lista de investiţii realizate pe anul în curs a fost trecută de conducerea CNAPM Constanţa şi dezvoltarea capacităţii feroviare din portul Constanţa Sud Agigea, eliminarea disfuncţionalităţilor de operare, primire-expediere şi manevră. Lucrările pentru realizarea obiectivului de investiţii au cuprins sistematizarea şi dezvoltarea dispozitivului de linii din staţia Constanţa Ferry-Boat. Investiţia s-a ridicat la suma de peste 34.9 milioane de lei şi a fost suportată de la bugetul de stat. Lucrările s-au finalizat în luna aprilie 2009.

O nouă staţie de transformare


Anul acesta, în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică a Portului Constanţa, s-a reuşit trecerea la staţia de 110 kv. Investiţia de peste aproape 20.7 milioane de lei era necesară pentru asigurarea sporului de putere în sectorul fluvio-maritim. Lucrările sunt finanţate integral din surse proprii ale CNAPM SA Constanţa şi se vor finaliza la sfârşitul lunii ianuarie 2010.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie