Consilierii locali USR PLUS, absenţi de la şedinţa Consiliului Local: ce le reproşează aliaţilor din PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO USR PLUS

Consilierii locali USR PLUS anunţă că nu participă la şedinţa Consiliului Local care are loc vineri, 28 mai şi în care se votează hotărâri importante pentru oraş.

Cu puţin timp înainte de începerea şedinţei, USR Constanţa a anunţat: „Pentru o guvernare locală coerentă care să ducă la dezvoltarea economică atât de necesară oraşului este nevoie de o susţinere politică conformă cu votul exprimat de  constănţeni la alegerile din septembrie 2020. În acest sens, am încheiat un acord de colaborare cu PNL, am dezbătut diverse situaţii, am agreat anumite soluţii şi, nu în ultimul rând, ne-am exprimat principii de la care nu suntem dispuşi să ne abatem. 

La şapte luni de la preluarea mandatelor, constatăm că cele menţionate mai sus sunt încălcate în mod constant şi tot mai des, în detrimentul tratării cu respect a partenerului de guvernare locală USR PLUS. 

În consecinţă, ca ultim resort al invitaţiei la dialog, colaborare si respect reale, consilierii locali USR PLUS nu vor participa la şedinţa Consiliului Local de azi, 28 mai 2021. 

Este o modalitate prin care înţelegem să cerem partenerilor noştri din PNL să nu uite ceea ce am promis că vom realiza împreună pentru constănţeni

1.Transparenţă

Programul politic stipulează ca în primele 6 luni Primăria Constanţa să regândească procedurile de lucru din administraţia locală pentru a putea fi digitalizate într-un procent cât mai mare şi să fie disponibile atât online cât şi fizic, la ghiseu. Din păcate, în aceste 6 luni nu s-a schimbat nimic. Avem aceleaşi proceduri birocratice greoaie, hârtii plimbate şi aparatură învechită.

2. Audit extern

Ne-am asumat în campanie realizarea unui audit extern al departamentelor din primărie dar s-a optat pentru ideea unei evaluari interne, ceea ce a dus la situaţia în care persoane din vechile guvernări, care nu mai au ce căuta în Primăria Constanţa, sunt în prezent oameni de bază ai actualei administraţii.

 3. Colaborare

Pentru a avea o coaliţie funcţională trebuie să respectăm regulile şi atribuţiile care au fost stabilite la începutul mandatului. Am ajuns acum în situaţia în care atribuţiile viceprimarului USR PLUS sunt exercitate de către diferiţi funcţionari şi alte persoane din anturajul primarului Constanţei. Această dezordine administrativă face dificilă urmărirea implementării proiectelor şi îndeplinirea obiectivelor asumate.

4. Predictibilitate

Avem nevoie de o administraţie predictibilă şi de un dialog constant cu cetăţenii. S-au luat o serie de decizii în această perioadă, uneori fără studii şi consultări publice care să demonstreze eficienţa sau necesitatea implementării lor. Aceste proiecte s-au dovedit a nu fi cele mai bune pentru locuitorii oraşului. Spre exemplu, instituirea unui număr foarte mare de sensuri unice care au contribuit la aglomerarea traficului din Constanţa.

 5. Urbanism pentru oameni

Cazul de la "Lupoaică" este elocvent. Am promis în campania electorală că vom face tot ce stă în puterile noastre pentru a opri construcţia din aceasta zonă. Consilierii USR PLUS au depus un proiect de expropriere a întregii zone dar acesta este blocat la nivelul aparatului birocratic al primarului.

 6. Servicii publice la preţuri decente

Oraşul verde promis în campanie s-a tranformat într-o junglă urbană la propriu deoarece, în momentul actual, nu există o firmă care să se ocupe de spaţiile verzi. Nu putem lăsa vegetaţia să crească fără toaletări periodice. Au fost 7 luni în care primăria putea rezolva problema întreţinerii spaţiilor verzi prin renegocierea şi reînnoirea contractului cu firma care s-a ocupat până acum de acest proces esenţial pentru constănţeni. Între timp s-ar fi putut iniţia noi licitaţii pentru a găsi soluţiile potrivite pentru oraşul nostru.

 7. Dialogul cu cetăţenii

Acesta nu ar trebui realizat prin intermediul unor funcţionari, de la volanul maşinii sau prin intermediul vreunei asociaţii. În primărie trebuie respectate atribuţiile ce îi revin fiecăruia. De aceea comunicarea publică trebuie lăsată în seama primarului, a viceprimarilor şi a departamentului de comunicare.

 8. Guvernare fără PSD

Am transmis constănţenilor mesajul clar că trimitem PSD la groapa de gunoi a politicii din România dar cum poţi face asta când din echipa ta fac parte apropiaţi de-ai lui Nicuşor Constantinescu, Liviu Dragnea, Decebal Făgădău şi Radu Mazăre?

 9. Concursuri corecte pentru funcţiile publice

Primăria Constanţa, până la acest moment, a mimat această idee. S-a adoptat procedura transferului între instituţii, fără a scoate la concurs posturi importante din Primăria Constanţa“

Pe aceeaşi temă: 

Vergil Chiţac: „Programul de dezvoltare al Constanţei cu care am câştigat este Biblia următorilor patru ani. Vom colabora cu USR PLUS“

Promisiunea noului primar al Constanţei, Vergil Chiţac: „Voi face tot ce ţine de mine pentru a readuce acest oraş acolo unde îi este locul“ 

Rezultate alegeri locale 2020. PNL câştigă Constanţa, după 20 ani de PSD. USR PLUS îl urmează la mică distanţă

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort