Consilierii locali ai Constanţei, chemaţi să aprobe bani pentru burse şcolare, biserici şi sportivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali trebuie să discute peste 70 de puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei CLM Constanţa. Printre propunerile primarului se regăsesc şi acordarea de ajutoare financiare pentru cinci biserici din oraş.

Consiliul Local al Municipiului (CLM) Constanţa se va întruni miercuri, 31 octombrie, de la ora 12.00 în şedinţă ordinară, având pe ordinea de zi 72 de proiecte.

Printre cele mai importante hotărâri pe care consilierii locali trebuie să le discute şi apoi să le supună la vot se numără:

  • Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente semestrului I al anului şcolar 2018-2019 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat;
  • Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 66/2018 pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente semestrului II al anului şcolar 2017-2018 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat;
  • Proiect de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiaţi la olimpiadele sau concursurile şcolare internaţionale şi profesorilor îndrumători;
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome de Transport în Comun prin transformare în societate pe acţiuni cu denumirea de „CT BUS S.A.”;
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Complexului stadion „Gheorghe Hagi”, str. Primăverii nr. 2-11, precum şi a tarifelor de închiriere ale spaţiilor din complex;
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind acivitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teriorială a municipiului Constanţa
  • Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar Parohiei „Sfinţii Patru Mucenici de la Niculiţel”;
  • Proiect de hotărâre privind suplimentarea fondurilor financiare acordate prin HCL nr. 75/2018 din bugetul local pentru susţinerea activităţii sportive a Clubului Sportiv „Farul” Constanţa în anul 2018;
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „CONSTRUCŢII ŞCOLI” cod Mysmis 125158 şi a acordului de parteneriat între Ministerul Educaţiei Naţionale – U.M.P.M.R.S.U. - lider de proiect şi Municipiul Constanţa – partener, precum şi contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, aferent investiţiei Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Ciprian Porumbescu;
  • Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „CONSTRUCŢII ŞCOLI” cod Mysmis 125158 şi a  acordului de parteneriat între Ministerul Educaţiei Naţionale – U.M.P.M.R.S.U. - lider de proiect şi Municipiul Constanţa – partener, precum şi contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, aferent investiţiei Şcoala cu clasele I-VIII nr. 10 Mihail Koiciu;
  • Proiect de hotărâre privind prelungirea valabilităţii Planului urbanistic general al municipiului Constanţa şi a Regulamentului local de urbanism aferent, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, în temeiul OUG nr. 51/2018.


Pe aceeaşi temă:

Se reabilitează una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Constanţa. Cum se va circula în următoarele zile

FOTO Metoda inedită găsită de un şofer pentru a plăti parcarea. „Dacă mă amendezi, o faci cu rea-voinţă”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată