Cod galben de ploaie, vânt şi ninsoare în sud-estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea spune să ne luăm măsuri de precauţie pentru a traversa cu bine perioada ce se anunţă cu vreme nefavorabilă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ - COD GALBEN, potrivit căreia începând din seara de joi, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei.

Pe arii restrânse se va semnala polei. În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 km/h.

Începând de vineri dimineaţă, ora 8.00, va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei. Viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 km/h, îndeosebi în sud-estul ţării.

Totodată, meteorologii informează că începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului cu deosebire în sud-estul teritoriului.

„În aceste condiţii, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa transmit cetăţenilor câteva recomandări privind comportamentul ce trebuie adoptat pe durata acestei atenţionări meteorologice“, declară purtătorul de cuvânt Paula Anghel.

    Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor atmosferice folosind radioul şi televizorul;
    Fiţi pregătiţi pentru a rezista acasă – pregătiţi rezervă de alimente, apă, combustibil şi asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana;
    Pregătiţi mijloacele de iluminat independente de reţeaua electrică;
    Păstraţi la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii;
    Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesară;
    Dacă este necesar să plecaţi, luaţi-vă articole de îmbrăcăminte groasă, căciulă, mănuşi;
    Călătoriţi numai ziua şi folosiţi şoselele principale;
    Interesaţi-vă de starea drumurilor;
    Nu fiţi cutezători şi temerari: opriţi, întorceţi-vă sau cereţi ajutor;
    Dacă plecaţi cu maşina, asiguraţi-vă că este echipată cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, cablul de remorcare, că are suficient combustibil şi asiguraţi-vă că ştie cineva pe ce rută vă deplasaţi;
    Dacă rămâneţi blocat în trafic, încercaţi să scoateţi autovehiculul de pe partea carosabilă pentru a facilita intervenţia mijloacelor de deszăpezire;
    Dacă mijlocul de transport se strică, nu intrati în panică. Păstraţi-vă calmul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112, aprindeţi luminile şi aşteptaţi ajutorul echipelor de intervenţie;
    Nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci;
    În localităţi nu parcaţi autovehiculele pe străzi. Încercaţi, pe cât posibil, să le scoateţi de pe partea carosabilă.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile