Chiar ne bate Dumnezeu? Explicaţiile preoţilor pentru pedeapsa divină şi cum a schimbat Noul Testament răzbunările crunte ale Domnului
0Trebuie să ne fie frică de Dumnezeu? Este religia constrută în aşa fel încât să ne temem de pedeapsa divină şi să facem totul pentru a o evita? Sunt doar câteva întrebări la care încercăm să găsim un răspuns, dar să vedem şi care sunt soluţiile pentru ca un creştin să evite iertarea păcatelor.
Părintele Florin Ioniţă din Constanţa a acceptat provocarea echipei "Adevărul" de a discuta pe marginea acestui subiect controversat pentru Biserică. El porneşte de la ideea că "Dumnezeu a creat lumea din iubire, iar pe om ca o încununare a întregii Sale creaţii. Şi l-a iubit atât de mult încât i-a oferit posibilitatea de a trăi aşa cum doreşte. I-a venit în ajutor, fiind unica făptură înzestrată cu raţiune, voinţă şi sentiment, şi din această cauză se poate spune că omul este singura fiinţă care se poate bucura de o libertate absolută. În acest sens, libertatea înseamnă că omul poate şi este dator să acţioneze in virtutea legii morale, care înseamnă săvârşirea binelui şi evitarea răului."
În Deuteronom este precizat că Dumnezeu i-ar fi spus omului "..ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa şi vei trăi, tu şi sămânţa ta". Problemele apar atunci când omul începe să-şi trăiască viaţa într-un mod egoist, ignorându-l pe Dumnezeu sau chiar acţionând împotriva Lui. Încălcarea celor zece porunci şi săvârşirea păcatelor capitale îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.
Moartea, ca pedeapsă pentru păcat
Păcatele capitale sunt numite şi "păcate de moarte". Evident, Sfânta Scriptură nu se referă la o moarte a trupului, ci mai degraba una sufletească.
Părintele Ioniţă este de părere că aceasta poate fi evitată prin smerenie şi prin îndreptare.
El crede că "Dumnezeul Vechiului Testament poate să pară ca fiind Unul aspru, separat de lume şi intangibil şi Căruia trebuie să te supui de frica pedepsei. Tocmai de aceea Teologia afirmă că Vechiului Testament este ca un pedagog către Hristos, şi că se desăvârşeşte şi-şi găseşte împlinerea prin Noul Testament. Până la Hristos, mântuirea omului nu era cu putinţă, deoarece raiul a fost închis de către Dumnezeu, după căderea în păcat a strămoşilor noştri Adam şi Eva, imediat după izgonirea lor din rai. Restabilirea sau reabilitarea omului căzut în păcat se realizează odată cu venirera în lume a lui Hristos".
Soluţia pentru iertarea păcatelor este pocăinţa, iar părintele din Constanţa spune că acest lucru se petrece pe tot timpul vieţii. Unul dintre cele mai bune exemple de pocăinţă sinceră este cel oferit de tâlharul răstignit odată cu Hristos. El s-a căit pentru păcatele sale şi şi-a cerut iertare de la Iisus şi în acest fel a ajuns primul în Rai, spun cărţile sfinte.
Noul Testament schimbă "regulile"
Părintele Florin Ioniţă apreciază că în Noul Testament Dumnezeu este Unul al iubirii şi iertării. El “nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, şi dă pedeapsa cu bunătate şi cu iubire, nu ca să piardă făptura omenească ci să o aducă la starea cea dintâi, cea aleasă pe care omul a pierdut-o prin slăbiciunea minţii şi prin sfatul vrăjmaşului”.
Cuvintele lui Hristos "de câte ori ve cădea, scoală-te şi te vei mântui" explică cel mai bine felul în care trebuie înţeleasă pocăinţa. El spunea deseori Apostolilor că "Omul care nu va face roade vrednice de pocăinţă nu va fi vrednic de Împărăţia Cerurilor". Explicaţia acestor vorbe vine din faptul că un creştin poate să caute mântuirea atâta timp cât este viu. Pe lumea cealaltă urmează judecata, la care Hristos nu va mai fi în postura de blând şi smerit şi iubitor aşa cum a fost prima dată când a venit pe pământ, ci va fi în postura Dreptului Judecător Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
Dumnezeu şi iertarea păcatelor
"În Ortodoxie, omului nu-i este frică de Dumnezeu (ca de un tiran) şi de pedeapsa Sa, ci-i este teamă ca nu cumva prin păcatele sale să-L supere pe Dumnezeu, şi să se depărteze de Acesta. Nu poţi fi în stare de păcătoşenie, şi să fii şi aproape de Dumnezeu, aşa cum apa nu poate sta la un loc cu uleiul. Şi de aceia se zice în popor despre omul păcătos că l-a părăsit Dumnezeu, sau că Dumnezeu şi-a luat mâna de pe el. În realitate este invers", explică părintele Florin Ioniţă.
Iertarea este condiţionată de faptul că omul recunoaşte că a greşit şi apoi luptă pentru a nu mai repeta acel păcat. Tocmai de aceea se spune că dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este infinit mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt către Dumnezeu.
Părintele Florin Ioniţă. FOTO Arhivă
Vă mai recomandăm:
FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului
Triunghiul sacru din colţul Dobrogei. Bisericuţele din nuiele de la Izvoarele, Satu Nou şi Strunga