Cele zece porunci, explicate de părintele Ilie Cleopa: „Păcat este şi să te sulemeneşti, dacă amesteci vinul cu apă sau dacă citeşti cărţi eretice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Ilie Cleopa

Pornind de la ideea că nu e nimic fără de păcat, arhimandritul Ilie Cleopa a scris un mic îndreptar pentru spovedanie, citând Sfânta Scriptură care spune: „Toţi multe greşim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi“.

Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului, trimisul lui Dumnezeu. Mărturisirea trebuie să fie completă, de bună voie, cu umilinţă, iar credinciosul să nu dea vina pe nimeni.

Cele zece porunci sunt explicate pe larg de părintele Cleopa.

1.    „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
2.    „ Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.
3.    „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.”
4.    „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. ”
5.    „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.”
6.    „Să nu ucizi.”
7.    „Să nu fii desfrânat.”
8.    „Să nu furi.”
9.    „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.”
10.    „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

El enumeră care sunt păcatele împotriva celor zece porunci. Împotriva primei porunci greşesc şi cei care citesc cărţi eretice. Sunt vinovaţi şi cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte, care spun „Dumnezeu ştie“, cei care fac glume împotriva Sfintei Scripturi. La porunca a patra greşesc, spune el, cei care duminicile se duc la cârciumi, la jocuri de noroc.

La porunca a cincea greşesc şi cei care nu ascultă de conducătorii ţării lor şi bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor. În opinia lui Ilie Cleopa, greşesc, la porunca a şasea toţi cei care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi.

La porunca a şaptea păcătuiesc cei care „se sulemenesc“ cu scopul de a atrage pe alţii în desfrânare. La porunca a opta greşesc cei care amestecă cele bune cu cele rele (vinul curat cu apa, laptele cu apă, smântâna cu lapte).

La porunca a noua sunt vinovaţi şi cei ce clevetesc pe fraţii lor, cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora. La porunca a zecea greşesc toi cei care poftesc lucru străin, ca de exemplu femeie, casă, ţarină, slujnică, haine, avere.

Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoria faţă de aproape.

Ilie Cleopa, pe numele său adevărat Ilie Constantin, s-a născut la 10 aprilie 1912, în judeţul Botoşani  şi a murit pe 2 decembrie 1998, la Mănăstirea Sihăstria. Părintele a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Ilie. În primele luni din viaţă, pruncul era mai tot timpul bolnav. Neştiind ce să-i mai facă, mama lui l-a dus la un duhovnic, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci, femeia a spus plângând: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!” Ca o minune, copilul s-a făcut bine.

Mai târziu, el şi-a urmat alţi doi fraţi mai mari la viaţa călugărească. După venirea regimului comunist, părintele Cleopa s-a retras în pădure, pentru a scăpa de persecuţie. Părintele Cleopa Ilie s-a întors definitiv la mănăstire în anul 1964. Aici a scris mai multe cărţi. În anul 1998, după ce s-a închinat pentru ultima oară la mormintele fraţilor săi, părintele Cleopa şi-a lăsat sufletul în mâinile lui Hristos.

Vă mai recomandăm:

Cum se lăudau securiştii lui Ceauşescu când vânau „sectanţi“. Ce păţeau românii care făceau yoga sau cei care aderau la „Martorii lui Iehova“

Petre Ţuţea: „Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu există adevăr”

De ce ne face mai puternici pelerinajul la Locurile Sfinte, în Săptămâna Patimilor. Explicaţiile preoţilor pentru călătoria spirituală cu care suntem datori

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos