Cele 7 păcate capitale din Biblie. De ce îţi aduc moartea desfrânarea, invidia, mândria, lăcomia pântecului şi iubirea de arginţi - explicaţiile preoţilor
0Se spune că ”păcatele capitale” se numesc aşa deoarece ele sunt izvorul fărădelegilor săvârşite de om. Biserica Orotodoxă consideră că menirea oamenilor este aceea de a reveni la starea de nevinovăţie şi de fericire pe care au primit-o în Paradis.
Nu orice preot poate să explice, pe înţelesul tuturor, ce este un păcat capital şi cum este el văzut de Biserică. Echipa "Adevărul" a discutat despre acest subiect cu preot doctor Mircea Cristian Pricop. El ocupă funcţia de Spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa.
Părintele constănţean este de părere că, de-a lungul celor două milenii de observare, prevenire şi combatere a bolilor spirituale, Biserica a dezvoltat o adevărată terapie a despătimirii omului.
"Eliberarea omului de patimi nu vine în contradicţie ci mai degrabă în împletire cu înţelegerea că fiecare om este copil al lui Dumnezeu. Chiar dacă în viaţa personală a fiecăruia dintre noi intervin –cumva inevitabil - înclinaţiile spre păcat, slujirea Bisericii ne stă permanent în ajutor pe calea împăcării cu Dumnezeu, cu semenii şi cu noi înşine", susţine preotul Mircea Pricop.
Păcatul poate fi împărţit în mai multe categorii. Există păcatele uşoare sau grele. Dacă primele sunt generate de slăbiciunea firii, cele din urmă sunt săvârşite cu rea-voinţă. Totodată, păcatele grele sunt capitale, împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer.
Păcatele capitael sunt şaăte la număr şi pe ele vom încerca să le explicăm cu ajutorul preotului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. Aceste sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea.
Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură.
"Este cea mai bătrână şi cea mai periculoasă dintre toate urzelile diavolului", spune părintele Pricop. "Mândria se combate cel mai greu dintre toate păcatele. Soluţia oferită nouă tuturor ca şi medicament împotriva mândriei constă în primul rând în vizitarea şi slujirea oamenilor suferinzi, meditarea la zădărnicia lucrurilor omeneşti, rugăciune, răbdarea în necazuri şi prigoniri, golire totală de propria strălucire.
Iubirea de argint sau avariţia este unul dintre păcatele care este observat tot mai des în lumea noastră. Fie că este vorba de oameni în poziţii cheie care primesc şpăgi sau fură din banul public, fie că discutăm despre conducători de instituţii care nu se abţin din a-şi cumpăra maşini sau haine scumpe.
Părintele crede că avariţia este "dragostea dezordonată dusă până la obsesie faţă de acumularea de bunuri şi valori materiale. Ea dă naştere inegalităţii sociale, corupţiei, trădării şi creează cele mai multe conflicte între oamenii unei societăţi mergând până la anarhie şi dizolvarea naţiunilor."
Remediile ei sunt: rugăciunea, cugetarea la nestatornicia lucrurilor pământeşti şi la suferinţa pe care acumularea de materie o provoacă nevinovaţilor, cugetarea la caracterul nepreţuit al vieţii trăite în voia lui Dumnezeu, renunţarea efectivă la surplusurile de avere.
Desfrânarea este un subiect pe cât de blamat de biserică, pe atât de controversat în societatea modernă.
"Caracterul nefiresc şi obscen al desfrânării generează: uciderea de prunci, violenţa, pasiunea pentru beţie şi droguri, nestatornicia, nechibzuinţa, frica de bătrâneţe, cinismul, ura faţă de Dumnezeu. Terapia duhovnicească pentru desfrânare include disciplinarea vieţii prin muncă/efort fizic, ferirea de prilejuri păcătoase, eliminarea discuţiilor şi a imaginilor de orice fel cu conţinut pornografic, rugăciune, deasa mărturisire a păcatelor", spune preotul constănţean.
Invidia reprezintă din punctul de vedere al bisericii o degenerare care duce la o manifestare perversă a sentimentelor.
"Cel încercat de invidie se întristează de orice reuşită pe care o are semenul său dar jubilează atunci când colegului de serviciu, fratelui, rudei, cunoştinţei i se întâmplă vreun necaz. Prezintă pericol antisocial şi provoacă violenţă oriunde pătrunde. Remediile sunt: respingerea linguşirii şi a instigării, permanenta raportare la modelul jertfelnic al lui Hristos cel Răstignit şi Înviat, recunoaşterea invidiei sub epitrahilul duhovnicului."
Lăcomia Pântecului este cea care duce la lipsa de siscernământ, dar şi la boli grave.
"Alcoolismul, narcotismul, tabagismul şi alte aşa-zise plăceri/tabieturi moderne sunt expresii ale lăcomiei. De aceea ea poate fi combătută în primul rând prin post, apoi prin regim de viaţă modest, muncă fizică şi rugăciune necontenită", explică preotul Mircea Cristian Pricop.
Mânia este apropiată de mândrie şi îmbracă forma răzbunării. Preotul constănţean spune că ea naşte indignare, irascibilitate, blestemul, lovirea, uciderea sau pornirea sinucigaşă. Toate acestea pot fi rezolvate prin tăcere, răbdare, asumarea cu jertfelnicie şi demnitate a jignirilor sau nedreptăţilor la care este supus credinciosul.
Ultima pe această listă este Lenea sau nepăsarea faţă de muncă. Părintele din Constanţa crede că efectele ei sunt grave. Lenea poate să ducă la "pierderea din vedere a realităţii, senzaţia de neputinţă, izolarea într-o lume imaginară, goana după jocurile de noroc şi după câştigul nemuncit, înşelarea semenilor, etc. Munca este antidotul cel mai potrivit în această privinţă."
Preotul Mircea Pricop spune că omul va ajunge să săvârşească păcatul, "fie din neputinţa firii, fie din prinderea noastră într-o conjunctură nepotrivită a vieţii, suntem încredinţaţi că Dumnezeu, în nemărginita dragoste faţă de propriul copil, ne va scoate în cale noi posibilităţi de revenire la nevinovăţia şi la fericirea iniţală."
Preotul Mircea Cristian Pricop. FOTO Arhiva Personală
Vă mai recomandăm:
FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului
Triunghiul sacru din colţul Dobrogei. Bisericuţele din nuiele de la Izvoarele, Satu Nou şi Strunga