Cel mai bun pictor român al Mării Negre. Comandorul cu alură de actor de cinema i-a fost aghiotant regelui Carol al II-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Neagră, numai ea. Aceasta este tema fundamentală a lucrărilor celui mai cunoscut pictor român al marinelor - Dimitrie Ştiubei, comandorul care i-a fost aghiotant Regelui Carol al II-lea.

Pasiunea sa pentru mare era absolută şi provenea din copilărie. Dimitrie Ştiubei s-a născut la 30 august 1901 în Bacău, şcoala o face la Iaşi, dar vacanţele şi le petrecea la Techirghiol. Aici pune mâna pe paleta de culori şi penel pentru prima oară, inspirat de peisajul acvatic. În anul 1919 se înscrie la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, dar reforma învăţământului face ca şcoala de Marină să se mute acolo unde-i era locul: la Constanţa.

Ştiubei devine absolvent al primei promoţii al Şcolii Navale şi este repartizat, ca aspirant, la bordul monitorului „Alexandru Lahovary“ din Flota Română. Avansează în Marina Militară la gradul de locotenent, odată cu vernisarea primelor expoziţii personale la Galaţi, apoi la Bucureşti, chiar la Ateneul Român. Ineditul picturilor, notorietatea căpătată şi profesionalismul de ofiţer de Marină îl aduc în preajma Casei Regale, care-i aprecia ţinuta, astfel că Dimitrie Ştiubei ajunge căpitan aghiotant în garda Regelui Carol al II-lea.

În anul 1929, artiştii plastici şi scriitorii vremii care i-au sprijinit talentul - Petru Comarnescu, Jean Alexandru Steriadi (în atelierul căruia lucrează), Alexandru Kiriţescu, Eugeniu Botez (Jean Bart) - îl încurajează să urmeze Academia de Arte Frumoase din München, Germania, unde îşi desăvârşeşte arta. Este premiat la Expoziţia Universală de la Paris (1937), are expoziţii în marile capitale culturale ale lumii, căpătându-şi renumele de „ultimul şi cel mai mare pictor marin din epoca noastră“, cum avea să-l numească în anul 1970 publicaţia Herald Tribune din New York.

Pictorul-comandor Dimitrie Ştiubei a participat la decorul mural al gărilor regale de la Mogoşoaia şi Sinaia şi pentru Gara de Nord din Bucureşti, dar marea lui dragoste rămâne Marea Neagră - mereu personajul principal, niciodată tulburată de chipuri sau de personaje, ci doar de propriile stări de spirit. „Am avut prilejul să cunosc marea în adevărata ei splendoare şi imensitate. Dar am iubit-o numai agitată, când provoca omul la o lupta aprigă şi-l oblige să-şi înzecească efortul spre a o stăpâni“, mărturisea îndrăgostit Ştiubei.

Vasele de luptă au ocupat un loc predominant în opera lui Dimitrie Ştiubei, Bricul Mircea fiind pictat în zeci de ipostaze înfruntând valurile sau navigând maiestuos pe marea calmă. Pictura lui Ştiubei tronează, de altfel, în salonul oficial al navei de la intrarea sa în serviciul Marinei Militare, la 15 mai 1939. Comandorul cere să fie trecut în rezervă în 1946, pentru a-şi pute dedica tot timpul picturii. Intră în Uniunea Artiştilor Plastici şi realizează o serie de tablouri pentru Muzeul Marinei Române din Constanţa. Emigrează în Germania în anii `70 urmându-şi fiica, iar la 17 februarie 1986, pictorul-comandor al Mării Negre trece în eternitate, odată cu opera sa.

Marea lui Dimitrie Ştiubei fascinează publicul de pe simezele Muzeului Naţional Cotroceni, ale Muzeului Marinei Române, putând fi admirată la Statul Major al Forţelor Navale, la Bricul Mircea şi pe vasul Siretul de la Tulcea, nava de comandament a Marinei Militare Fluviale.

Comandorul Dimitrie Ştiubei, pictorul Mării Negre Autor Adriana Pălădeanu Sursa foto wikipedia.org

Pe aceeaşi temă:

Cele mai frumoase peisaje cu Marea Negră au fost imortalizate pe pânză de un artist rus. Lucrările unice ale lui Ivan K. Aivazovsky

Prietenia de la malul Mării Negre care a intrat în tezaurul BNR. Picturile superbe ale ucenicului român al unui mare artist

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică