Ce spune Biserica despre obiceiul tăierii mieilor de Paşte. „Sărbătoarea pascală nu este condiţionată de consumul mielului“
0Consumul cărnii de miel este un obicei pe care românii ortodocşi îl respectă în fiecare an de sărbătoarea Învierii Domnului. Însă această tradiţie se regăseşte doar în cărţile Vechiului Testament cu referire la poporul iudeu.
În Biblie, sacrificarea mieilor şi consumul cărnii acestora este amintită în cărţile Vechiului Testament ca fiind o mare sărbătoare iudaică. Este vorba ziua de 14 Nisan când începe Paştele evreilor, o zi instituită chiar de Dumnezeu, conform cărţii Ieşire 12, 1-11.
Primul sacrificiu pascal apare în istoria poporului ales în timpul robiei egiptene fiind instituit ca o poruncă pe care Dumnezeu a dat-o lui Moise şi Aaron.
Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied, să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce … În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul.
Jertfa mielului a reprezentat pentru poporul iudeu începutul unei vieţi noi, a unei vieţi în libertate, deoarece după acel sacrificiu, evreii sunt lăsaţi să plece de către egipteni.
„La noi, la creştini, sărbătoarea pascală, având cu totul o altă semnificaţie (trecerea Domnului Iisus de la moarte la viaţă), nu este condiţionată de jertfirea şi consumul mielului”, spune părintele Mihail Daniliuc, într-un articol publicat pe site-ul Doxologia.
Preotul aminteşte de sfatul dat corintenilor de Sfântul Apostol Pavel care insistă pe curăţarea sufletului, nu pe un obicei sau un formalism religios: „iată Hristos, Paştile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 5, 7-8).
De asemenea, părintele Mihail Daniliuc face referire şi la rugăciunea ce se regăseşte la sfârşitul Liturghierului (carte de cult folosită de preot) şi care este citită de slujitorii Domnului atunci când binecuvântează coşurile cu mâncare aduse în noaptea de Înviere de credincioşi la biserică. Din ea rezultă că Biserica nu scoate în evidenţă un anumit aliment care trebuie consumat cu ocazia acestei sărbători.
Caută, Doamne, Iisuse Hristoase, spre mâncărurile acestea de carne şi le sfinţeşte precum ai sfinţit berbecul pe care Ţi l-a adus credinciosul Avraam, mielul pe care Ţi l-a adus jertfă Abel şi viţelul cel gras care ai poruncit să fie junghiat pentru fiul cel rătăcit şi apoi întors către Tine. Şi, precum acela s-a învrednicit a se îndulci de harul Tău, aşa şi pe noi ne învredniceşte să luăm cele sfinţite şi binecuvântate de Tine, spre hrana noastră a tuturor.
„Deşi se pomeneşte de berbec, de miel, nu se arată că prin această litanie se sfinţeşte doar carnea de miel, ci toate „mâncărurile de carne” (se înţelege, comestibilă). Ar putea fi de miel, viţel, curcan, porc, peşte, etc. Vasăzică, nu se dovedeşte imperios necesar să consumăm la Paşti carne de miel. Dar, dacă o facem, să nu credem cu obstinaţie că împlinim învăţătura Bisericii, ci mai degrabă o tradiţie”, conchide părintele Daniliuc.
Pe aceeaşi temă: