Ce s-a întâmplat cu diaconiţele, femeile din clerul inferior care asistau preoţii în primele secole ale creştinismului
0Conform teologilor, diaconiţele erau slujitoare ale Bisericii. În primele secole creştine, ele făceau parte din clerul inferior şi erau consacrate prin hirotesie.
„Îndatoririle lor erau legate de asistenţa şi caritatea socială şi de anumite funcţii liturgice: serveau la agape (ajutând pe diaconi), păzeau uşile bisericii, prin care intrau şi ieşeau femeile, supravegheau liniştea în biserică în partea rezervată femeilor, ajutau la botezul lor, mai întâi catehizându-le”, se arată în Liturgica Generală, un manual destinat Facultăţilor de Teologie Ortodoxă.
În cadrul Botezului, diaconiţele îndeplineau chiar şi anumite acte rituale pe care preoţii nu le făceau din motive ce ţin de „decenţă”. Concret, slujitoarele Bisericii ajutau femeile care se botezau să intre în apa botezului sau ungeau cu mir aceste femei pe corp.
„Diaconiţele aveau dreptul ca, în timpul serviciului divin, să poarte, ca şi diaconii, orarul şi să se împărtăşească alături de clerul inferior; ele duceau Sfânta Împărtăşanie femeilor bolnave, cărora, după moarte, le făceau toaleta funebră şi ajutau la înmormântarea lor”, se mai arată în Liturgica Generală.
Preotul Marian-Valentin Mărăcine spune, citat de Revista Ortodoxă, că aceste femei nu au avut o funcţie sarcerdotală, ci au fost mai mult auxiliare ale ierarhiei (preoţi şi episcopi). „Purtau grijă de văduve şi orfani, iar în timpul persecuţiilor adunau bani şi cercetau pe cei închişi în temniţe. Dispărând aceste condiţii specifice creştinismului primar, în mod firesc, au dispărut şi funcţiile corespunzătoare ale femeilor”, spune preotul.
Într-unul dintre volumele de Convorbiri, arhimandritul Ilie Cleopa a vorbit pe larg despre munca pe care aceste diaconiţe o prestau în cadrul Bisericii. „Ele ţeseau covoare pentru biserică, perdele, făceau lumânări pentru biserică, veşminte pentru preoţi, făceau curăţenie în altar. Ele erau în slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grijă.”
Diaconiţele se mai ocupau cu realizarea curăţeniei în Sfântul Altar, cu sprijinirea agapelor (mesele comune ale creştinilor), cu catehizarea femeilor, cu menţinerea ordinii în biserică în timpul slujbelor.
Chiar dacă manualele de teologie spun că aceste femei purtau un anumit veşmânt asemănător diaconilor din zilele noastre, Ilie Cleopa nuanţează slujirea lor. „Iată ce misiune aveau diaconiţele, dar nu să le faci diaconi, să le îmbraci stihar şi să le pui să zică ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodată”, adaugă duhovnicul.
În istoria Bisericii s-au păstrat numele unor diaconiţe mai cunoscute: Olimpia (Olimpiada), despre care aflăm din „Scrisori către Olimpiada“ trimise de Sfântul Ioan Gură de Aur, Procula şi Pentada, Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare.
„În secolele V-VI, diaconiţele încep să dispară în Biserica de Apus, când botezul femeilor adulte nu se mai face, generalizându-se pedobaptismul; în Bisericile răsăritene se mai menţin până în sec. XII — XIII, când încă se aflau în cărţile de slujbă (Evhologhii) rugăciunile hirotesiei diaconiţelor”, se arată în Liturgica Generală.
Pe aceeaşi temă: