Ce poate face Poliţia în cazul persoanelor care practică prostituţia pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Poliţiştii susţin că au creat un dispozitiv special (o patrulă) care acţionează în zonele unde fetele practică prostituţia.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa a transmis o serie de date cu privire la acţiunile poliţiştilor pe linia prevenirii şi combaterii practicării prostituţiei în judeţul de la malul mării.

„Ultima razie pe linia prevenirii şi combaterii practicării prostituţiei s-a desfăşurat în data de 13 octombrie. Astfel de acţiuni au loc periodic, unele razii fiind organizate exclusiv pe linia prevenirii şi combaterii practicării prostituţiei, iar altele în cadrul unor razii organizate la nivelul municipiului Constanţa”, transmite IPJ.

Mai mult, conducerea Inspectoratului susţine că zilnic, la nivelul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, se constituie un dispozitiv special (o patrulă) care acţionează în zonele vizate, pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei.

În primele 9 luni ale acestui an, poliţiştii au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 140.000 de lei.

„În ceea ce priveşte reţinerea persoanelor care practică prostituţia, acest lucru nu este posibil, având în vedere faptul că această faptă nu este incriminată din punct de vedere al legislaţiei penale. Practicarea prostituţiei reprezintă o contravenţie, pentru care se aplică o sancţiune contravenţională”, adaugă reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cu privire la infracţiunea de proxenetism, la nivelul instituţiei se află în lucru dosare de cercetare penală, care vor fi soluţionate conform prevederilor legale.

Pe aceeaşi temă:

Comandantul IPJ Constanţa, implicat într-un accident rutier. Ce spune Poliţia despre eveniment

VIDEO Tineri filmaţi vandalizând un loc de joacă. Imaginile au ajuns la Poliţie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”