Cazinoul din Constanţa, în plin proces de reabilitare. „Vrem să reziste încă 100 de ani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că lucrările de reabilitare se desfăşoară conform graficului. În acest moment se decopertează pardoselile.

Lucrările la bijuteria arhitecturală se desfăşoară conform graficului. Planşeele peste parterul clădirii au fost decopertate, iar cei mai buni specialişti în monumente istorice clasa A caută soluţiile optime pentru ca, odată restaurat, Cazinoul să fie redat constănţenilor pentru cel puţin încă 100 de ani.

„Am încredere că, după ani de zile plini de lupte, dezbateri, contestaţii, termene de judecată, licitaţii anulate, licitaţii reluate şi proceduri interminabile, cei ce îi vor trece pragul după restaurare vor simţi măcar o fărâmă din bucuria pe care noi, constănţenii, o simţim acum, când lucrările sunt în plină desfăşurare”, spune Decebal Făgădău, primarul Constanţei.

În acest moment se decopertează pardoselile ca să se vadă starea planşeelor, se înlătură tencuielile interioare şi exterioare, pentru ca specialiştii să poată studia zidurile de rezistenţă. S-a descoperit că unele dintre grinzile metalice ale planşeelor sunt corodate şi vor fi înlocuite.



„Aceste lucrări ne dezvăluie realitatea. După ce s-au demolat planşeele, s-a constatat că majoritatea grinzilor din anumite zone sunt corodate şi nu mai pot rămâne. Noi vrem ca acest Cazino să reziste încă 100 de ani aşa că, acum, toate aceste grinzi metalice vor fi înlocuite cu materiale mult mai bune. Vor fi vopsite cu 3 straturi de vopsea rezistentă la coroziune. Sunt afectate şi de aerul salin. Abia acum, după lucrările de decopertare, vedem în ce stare este structura Cazinoului” , explică arhitectul Radu Cornescu.

După aceste lucrări de decopertare se va trece la următoarea etapă: armarea şi cofrarea plăcii peste parter. „Grinzile construite de Anghel Saligny, acum mai bine de 100 de ani sunt singurele care sunt în stare nu bună, ci foarte bună”, spune inginerul Gabriel Puchiu, şeful punctului de lucru.



Lucrările la Cazinoul din Constanţa vor respecta proiectul original, cu detaliile arhitecturale din anul 1910.

Citeşte şi:

VIDEO Navă eşuată în apropierea Portului Midia. Remorcherele o aduc la mal

A murit Dumitru Lucinescu, fostul deţinut politic care a inventat o tehnologie specială pentru Centrala de la Cernavodă

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi