Cât costă curăţenia de Sărbători: Firmele de profil lucrează cu programări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firmele de curăţenie lucrează non-stop în această perioadă

Constănţenii cu dare de mână şi-au făcut programări din timp la firmele de curăţenie. Tarifele firmelor de profil pornesc de la 187 de lei, pentru o garsonieră, şi ajung la 1.100 de lei – pentru o vilă.

Maria Gagu (53 de ani) apelează în fiecare an la serviciile unei firme specializate şi este întotdeauna mulţumită. „Anul acesta, chiar a fost nevoie să apelez mai mult ca oricând la o firmă de curăţenie, pentru că s-a născut nepoţelul meu acum câteva zile, iar casa trebuia să fie igienizată“, spune constănţeanca.

Perioadă aglomerată


Societăţile de profil lucrează la foc continuu în această perioadă. Angajaţii sunt deja pe teren pentru a pregăti casele pentru Sărbători. „Nu putem onora toate cererile niciodată. Avem deja agenda plină“, spune Roxana Vlad, managerul firmei Vlamir Management.
Criza financiară nu a afectat acest segment. „A rămas segmentul oamenilor cu venit bunicel, mediu, care îşi permit servicii de curăţenie sau o manajeră“, adaugă Roxana Vlad.

Tariful pentru o garsonieră de maximum 40 de metri pătraţi este de 187,5 lei, iar pentru un apartament cu două camere – 248 de lei. Dacă locuiţi într-un apartament cu 3 camere va trebui să achitaţi 310 de lei, iar pentru 4 camere – 372 de lei. Pentru vile şi case, tariful perceput este de 2,4 – 4 lei pe metrul pătrat. Preţurile sunt orientative, fiind stabilite cu exactitate în funcţie de suprafaţă, timpul alocat, soluţiile utilizate, aparatură, complexitatea serviciului.


Sărbătorile aduc profit

Firma Blaur Clean încă mai preia solicitări pentru curăţenia de Sărbători. „Lucrăm în fiecare zi, doar de Crăciun şi Revelion avem liber, pentru că în perioada aceasta avem multe comenzi“, spune Adrian Blasiu, administratorul firmei. Preţurile pornesc de la 248 de lei, pentru o garsonieră, şi ajung până la aproximativ 1.100 de lei, pentru case cu suprafaţa de peste 200 de metri pătraţi.

Angajaţii firmei Roclean 2004 SRL din Constanţa nu mai iau comenzi pentru apartamente până după Crăciun. În schimb, încă se mai pot face solicitări pentru case. Dacă locuinţa are aproximativ 150 de metri pătraţi trebuie să scoateţi din buzunar între 500 şi 700 de lei. Echipa de curăţenie stabileşte la faţa locului preţul final. Sunt curăţate geamurile, gresia, faianţa, uşile, tâmplăria, oglinzile, caloriferele. De asemenea, covoarele sunt aspirate, iar aparatura electrocasnică este curăţată. Dacă există spaţiu, este mutată şi mobila pentru igienizare.

În cazul în care nu vreţi curăţenie generală, puteţi solicita doar spălarea covoarelor, pentru că sunt şi firme care au astfel de oferte. Preţul este de aproximativ 5 - 6 lei pe metrul pătrat.   


Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte