Calvarul celor şase fraţi sărmani care riscă să petreacă iarna sub cerul liber. „Nu cer şi nu aşteaptă mult. Doar o viaţă decentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Filoti FOTO Călin Gavrilaş

Şapte suflete, dintre care şase copii, locuiesc în două încăperi care însumează 24 de metri pătraţi. Nu s-au plâns niciodată de condiţia lor socială, dar acum trăiesc cu teama că tavanul se va prăbuşi peste ei.

Mihaela şi cei şase copii ai ei locuiesc de aproape 12 ani într-o locuinţă socială dată de primăria Murfatlar în satul Siminoc, judeţul Constanţa. A avut o casă tot în Murfatlar, dar a fost nevoită să o vândă din cauza unor probleme, aşa a ajuns să ceară administraţiei publice un loc unde să locuiască.

Pentru două cămăruţe şi un hol, familia Filoti plăteşte primăriei 44 de lei în fiecare lună. În schimb, instituţia ar trebui să se îngrijească de starea generală a imobilului.

Şapte suflete în 24 de metri pătraţi

Viaţa celor şapte suflete, Florin (17 ani), Andreea (14 ani), Mihai (12 ani), Narcisa (8 ani) , Vasile (5 ani) şi Nicoleta (4 ani), alături de mama lor, se desfăşoară în două camere, fiecare având 12 metri pătraţi. Până în urmă cu trei ani erau opt, dar tatăl copiilor s-a stins din cauza unei boli de inimă. Apa este adusă cu găleata de la un robinet din curte, iar toaleta din spatele casei le-a fost demolată de curând de angajaţii unei firme care trece cu utilajele prin acea zonă.

Bucătăria, atât cât poate fi ea, au mutat-o într-un mic hol de 5 metri pătraţi. Se gospodăresc aşa cum pot, mai ales că igrasia le dă mari bătăi de cap. Cu toate acestea, toţi merg la şcoală şi speră ca prin învăţătură să-şi poată depăşi condiţia.


                                Bucătăria improvizată într-un hol de 5 mp  FOTO Călin Gavrilaş

De când acoperişul s-a deteriorat, iar apa de ploaie se infiltrează cu uşurinţă, familia ştie că de fiecare dată când plouă obiectele dintr-o cameră trebuie îndepărtate de perete pentru a nu se uda. Mai mult, zidul îi curentează, semn că şi reţeaua electrică a casei lasă de dorit. Asta îi face să trăiască cu teama că în orice moment tavanul plin de igrasie ar putea cădea peste ei.

Până acum nu s-au plâns niciodată de viaţa grea pe care o duc, dar ideea că s-ar putea trezi fără un acoperiş deasupra capului îi sperie. În încăperile vecine cu ei tavanul s-a prăbuşit deja, iar singura instituţie care poate face ceva este primăria, proprietara imobilului. „Nu se bagă nimeni să facă reparaţii la tavan. Le este frică să intervină deoarece tot acoperişul stă să cadă”, spune Mihaela.


                   Tavanul prăbuşit din camerele alăturate FOTO Călin Gavrilaş

Familia Filoti trăieşte cu 900 de lei în fiecare lună, bani din alocaţiile copiilor. Mama, lucrează cu ziua la o fermă viticolă din apropiere, fiind perioada culesului. Pleacă de dimineaţa şi se întoarce seara cu 80 de lei (din care trebuie să-şi cumpere mâncare şi apă), iar toată ziua Andreea îi ţine locul şi are grijă de ceilalţi. Fata, la numai 14 ani îşi asumă rolul de mamă pentru fraţii săi, având grijă ca ceilalţi să mănânce, să înveţe sau să se joace în siguranţă în jurul casei. Ea este şi cea mai comunicativă dintre toţi cei şase copii.

Un important sprijin pentru familie este Florin. Băiatul cel mare a renunţat pentru doi ani la şcoală pentru a munci şi el cu ziua pe la oamenii din sat. Din banii strânşi, mama spune că întotdeauna a luat cele necesare casei, dar şi dulciuri pentru fraţii săi. Din toamnă Florin a reînceput cursurile unei şcoli profesionale şi speră că în viitor va ajunge să fie un şofer foarte bun.

Au văzut marea pentru prima dată

Nicoleta este din Năvodari şi în ultimii doi ani încearcă să-i ajute pe cei şase fraţi, să le facă viaţa puţin mai uşoară. „Sunt suflete care aşteaptă schimbarea destinului. Nu cer mult, nu aşteaptă mult. Doar o viaţă decentă”, spune aceasta.

Cu ajutorul Nicoletei, mezinii familiei Filoti au avut şansa de a vedea pentru prima dată marea. Deşi locuiesc la 24 de kilometri de Faleza din Constanţa, copiii nu au avut posibilitatea de a părăsi micul sat în care locuiesc. Universul lor începe şi se termină în acelaşi loc. Tot atunci, au fost pentru prima dată într-un Mall, pe faleză şi, cel mai important, spune ea, au avut ocazia să facă baie într-o cadă.

„Când au văzut apa în cadă reacţia lor a fost: Vai, câtă apă. Nu ne înecăm în ea? Au văzut pentru prima dată marea, blocuri, s-au plimbat pentru prima dată cu vaporaşul, au fost la Delfinariu. Au fost 2 zile de vis”, spune Nicoleta.



Femeia îşi aminteşte reacţia celor doi fraţi mai mici când le-a dus un dulăpior. Ambii copii şi-au pus capul pe el şi au început să-l mângâie. „Lucrurile astea mărunte le aduc zâmbete, bucurie, îi face fericiţi pentru un moment”.

S-a ataşat de ei şi speră să poată să-i ajute să aibă o viaţă decentă. Nicoleta spune că cei şase fraţi au nevoie, în primul rând, de dragoste, apoi „să fie acceptaţi de societate, să nu mai fie respinşi, indiferent de motiv. Au nevoie de un ajutor constant, nu doar de Paşti şi de Crăciun”.



Răspunsul primăriei

Primarul oraşului Murfatlar, Valentin Saghiu, a declarat reporterilor „Adevărul” că în cel mai scurt timp acolo vor începe lucrările de înlocuire a acoperişului întregii clădiri care a fost cândva sediul CAP Siminoc. Pentru celelalte lucrări de întreţinere de care ar avea nevoie familia Filoti, primarul spune că orice ajutor este binevenit.

Orice detalii legate de familia Filoti se potobţine la numărul de telefon 0762388441-Nicoleta.


Imobilul din Siminoc în cadrul căruia este şi locuinţa familiei Filoti  FOTO Călin Gavrilaş

Pe aceeaşi temă:

Elvis Constantin, povestea de viaţă a unui talent muzical descoperit în orfelinat. Mama l-a abandonat la vârsta de un an

Cei şase fraţi orfani, adoptaţi de o ţară. Cu ajutorul românilor, copiii şi-au cumpărat o casă şi rămân împreună

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat