Brandul Farul Constanţa a fost vândut. Cine a dat pe el peste 1 milion de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marca Farul Constanţa a fost adjudecată cu peste 1 milion de lei

Marţi, 19 decembrie, brandul Farul Constanţa a fost vândut în cadrul unei licitaţii deschise la care s-au înscris 6 cumpărători. Preţul de pornire a fost de 3.000 de euro.

La licitaţia deschisă s-au înscris ASSCS Farul –suporterii organizaţi într-un club, Consulting and Construction Investment SA (prin Constantin Louis Bucăloiu), Dennis Şerban, Alexandru Dorin Putină, Eugen Palcu şi Elena Tragone.

Deşi preţul de pornire a fost unul mic, 3.000 de euro, cumpărătorii au licitat până la suma finală de 904.450 de lei plus TVA, brandul FC Farul fiind adjudecat de Eugen Palcu.

Unul dintre reprezentanţii suporterilor, Sorin Mihăilescu, declară într-o postare pe Facebook că cel care şi-a adjudecat brandul nu va putea plăti suma licitată: „dacă Palcu a licitat până la 235.000 de euro nici dacă aşteaptă lichidatoarea 1.000 de ani tot nu va avea de unde încaseze banii. Toţi suntem dezamăgiţi şi voiam sigla acum. Cum la Farul totul a fost greu întotdeauna aşa va fi şi cu sigla! Va fi greu! Cu toate că acum pare să fie adjudecată de alţii promit să mă implic şi mai mult şi să câştigăm ce este al nostru”.

Câştigătorul licitaţiei trebuie ca în 30 de zile să vireze banii, în caz contrar licitaţie se va organiza din nou.

Pe aceeaşi temă:

Cu veteranii la atac. Farul a promovat în Liga a III-a având un portar de 44 de ani între buturi, iar Petrolul s-a bazat pe legendarii Daniel Chiriţă şi Cristi Vlad

 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări