Braconierii reţinuţi de poliţişti. Aveau în curte 33 de plase de pescuit, trofee de căprior şi capcane pentru animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au efectuat duminică, 26 noiembrie, percheziţii la domiciliile a doi bărbaţi suspectaţi că practică ilegal vânătoare şi pescuitul.

Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au efectuat, în baza unor mandate emise de Judecătoria Hârşova, două percheziţii la domiciliile a doi bărbaţi, în vârstă de 44 de ani, respectiv 66 de ani, din localitatea Vadu Oii, judeţul Constanţa.

„În urma verificărilor, au fost descoperite 33 de plase de pescuit din categoria celor comerciale, în lungime totală de 2378 metri, care erau deţinute fără a fi îndeplinite condiţiile legale, 6 dispozitive artizanale de prindere a animalelor sălbatice (laţuri şi capcane), cantitatea de 330 de litri de produs petrolier cu miros specific de motorină, trei trofee de căprior şi 70 de kilograme carne de porc mistreţ”, precizează reprezentanţii IPJ Constanţa.

Bunurile, în valoare de 39.100 de lei, au fost confiscate de către poliţişti, iar cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi în faţa magistraţilor Judecătoriei Hârşova cu propunerea de arestare preventivă.

La acţiune au participat şi poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Comandantul turc care a lovit intenţionat nava Gărzii de Coastă care-l prinsese la braconat, propus spre arestare

Urmărire în Marea Neagră. Pescador turcesc prins abia la Cap Kaliacra. Braconase aproape 800 kilograme calcan


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul