Blestem de piţiponci şi cocalare: „Să păţiţi şi voi la fel!“

Nu ne place să numărăm morţii, iar tragediile altora ne clatină şi pe noi. Ne-am săturat să ne documentăm în timp ce ne ferim ca să nu călcăm în sângele sau creierii cuiva. Durerea celorlalţi o simţim şi noi, emoţional şi fizic, dar trebuie să ne ducem treaba la capăt. Exact ca un medic, sau un poliţist, sau un pompier, care nu s-au făcut medic, sau poliţist, sau pompier pentru că le place Moartea, ci pentru că vor să

Aşa, ziarişti cum suntem, nu ne face nicio plăcere să relatăm despre accidente sângeroase, crime şi blestemăţii. Avem destulă imaginaţie şi creativitate în a găsi subiecte demne de prezentat şi ne face o reală plăcere să descoperim perle în locuri pe care alţii le ocolesc cu dispreţ suveran.

Din când în când, tot mai des, „bubuie“ însă ceva. Un triplu asasinat, explozia unui avion cu 14 militari, un masacru pe şosele, o criză de nervi soldată cu doi-trei morţi, un viol în parc sub ochii iubitului victimei, o beizadea la volan care face prăpăd cu ea în frunte.

Vestea ne bagă în fibrilaţie: gândul ne fuge bezmetic către cei dragi şi ne rugăm să nu fie cineva cunoscut printre victime. Sângele bubuie în tâmple şi până să ne dezmeticim, ziaristul din noi îi spune inimii să tacă şi minţii să gândească limpede. Emoţiile trebuie stăpânite, căci lumea n-are chef de lamentările noastre, ci vrea ştiri rapid, cu cât mai multe amănunte şi imagini grăitoare.

Nu ne place să numărăm morţii, iar tragediile altora ne clatină şi pe noi. Ne-am săturat să ne documentăm în timp ce ne ferim ca să nu călcăm în sângele sau creierii cuiva. Durerea celorlalţi o simţim şi noi, emoţional şi fizic, dar trebuie să ne ducem treaba la capăt. Exact ca un medic, sau un poliţist, sau un pompier, care nu s-au făcut medic, sau poliţist, sau pompier pentru că le place Moartea, ci pentru că vor să ajute Viaţa.

Asta n-au înţeles nici piţiponcii şi cocalarele din anturajul ultimei victime a teribilismului de la Constanţa, junele George Parteca, care i-au blestemat pe colegii noştri de la televiziune să li se întâmple şi lor „la fel“. Adică să moară cu 1,7 alcoolemie, cu 240 de kilometri la oră, la volanul unui bolid exorbitant cumpărat de părinţi? Lucru mai greu de obţinut din cauza traiului modest dus de muncitorii din presă, dar putem aranja cu un posesor de Porsche să dea peste ei la un sens giratoriu din Mamaia.

Sau poate le-au urat să treacă prin aceeaşi pierdere, la fel ca familia tânărului? Ştiam că acela care suferă cu adevărat nu doreşte asta „nici duşmanilor“. De ce ai putea dori răul cuiva care nu face decât să arate realitatea, aşa dură cum o trăim, cu fapte iresponsabile şi consecinţe dezastruoase? Înseamnă că n-au învăţat nimic din ce s-a întâmplat, nici de data asta.

Dacă tot vrem să dăm vina pe alţii, să ne gândim atunci la responsabilitatea celor care i-au pus lui George Parteca volanul unui Porsche în mână, şi care nu l-au tras de mânecă văzând ce comportament are pe şosele, de a strâns 14 amenzi în 6 ani, şi care l-au lăsat - şi probabil chiar încurajat - să urce aproape în comă alcoolică la bordul unui bolid care atinge suta de kilometri cât ai clipi.

Lanţul e prea lung şi din el fac parte şi acei piţiponci şi cocalare care se roagă de moartea cuiva. Să se roage mai bine ca următorul dintre ei care se mai urcă la volan să nu bage şi pe alţii în mormânt. Altfel o să ajungă Mamaia o pădure de cruci şi monumente funerare.