Băsescu, despre reconfirmarea brevetului de comandant: „Am avut altă treabă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Constanţa că a neglijat din motive întemeiate examenul de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, ce a expirat în luna august.

„Trebuia să refac în vară cursurile pentru reconfirmarea brevetului, dar am avut altă treabă“, a precizat şeful Statului, aflat în vizită vineri, 5 octombrie, la Şantierul Naval Constanţa (SNC). Şantierul a aniversat 120 ani de existenţă şi 10 ani de la privatizare.

Întrebat când va merge la cursurile de reconfirmare a brevetului, Băsescu a răspuns în stilul caracteristic: „Du-te tu la cursuri în locul meu“, a spus el râzând ziaristei care a vrut să afle acest lucru. „M-au ţinut ăştia ocupat vara asta“, a continuat preşedintele.

Traian Băsescu a urmat cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă în august 2007, la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanţa, apoi a susţinut examenele la utoritatea Navală Română (ANR).

El trebuie să urmeze din nou aceste cursuri, deoarece nu are cel puţin 12 luni de ambarcare pe funcţie, pe o navă comercială, în ultimii cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă