Asociaţia Colectiv GTG 3010, campanie pentru ajutorarea victimelor incendiului de la Medgidia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Colectiv GTG 3010, fondată de familiile victimelor de la Colectiv, este principalul susţinător voluntar al familillor afectate de incendiul din 9 februarie de la Medgidia.

Un număr de 10 gospodării au ars la 9 februarie în focul care a fost lichidat de pompieri după 7 ore de luptă cu flăcările, iar 18 familii cu 49 persoane au rămas pe drumuri. 

Rudele celor de la Colectiv au iniţiat imediat o colectă publică pentru ajutorarea victimelor. Au strâns haine, bani, medicamente şi vor să facă rost şi de materiale de construcţie.

Membrii Asociaţiei Colectiv GTG 3010 au fost la Medgidia, au mers la locul dezastrului, o periferie sărăcăcioasă a municipiului, şi au stat de vorbă cu oamenii afectaţi de incendiu. 

Eugen Iancu, fondatorul asociaţiei, a constatat că aceştia au nevoie de orice ajutor - de la lucruri mărunte, cum ar fi îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente şi loc de dormit, până la mobilă şi materiale de construcţie pentru refacerea locuinţelor. „Asociaţia Colectiv GTG 3010 se implică în a ajuta cu tot ceea ce poate pe cei care au de suferit în urma incendiilor“, a precizat Iancu.

„Încă o zi superbă în care oameni minunaţi ne-au călcat pragul cu sufletul lângă cei aflaţi în suferinţă. Donaţiile pentru cei rămaşi fără case şi bunuri in incendiul de la Medgidia cresc cu fiecare zi. Cu ajutorul vostru putem trimite prima tranşă de medicamente celor care le-au pierdut în focul de acum cateva zile. Vom strânge în această campanie cât de multe lucruri putem, de la alimente, îmbrăcăminte, până la obiecte de mobilier), pamperşi, lapte praf, medicamente de uz de general etc. Avem în continuare nevoie de ajutorul vostru pentru a face rost de celelalte materiale. Singura şansă a celor 49 de persoane suntem noi! Pentru donaţii în bani este deschis contul Asociatiei Colectiv GTG 3010 cu nr RO97RZBR0000060018485198. Mulţumim, oameni dragi!“ au mulţumit cei de la asociaţie.

Consiliul Local Medgidia a comunicat că se va implica în refacerea caselor distruse. „Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, 11 gospodării în care locuiau 18 familii (43 de persoane), au fost complet distruse. Dintre acestea, trei imobile sunt în proprietatea administraţiei publice locale, restul de opt fiind proprietate personală. Pentru limitarea pagubelor produse în urma acestui nefericit incident, Primăria Municipiului Medgidia a dispus cazarea temporară a trei familii, în două garsoniere şi un apartament, restul familiilor nesolicitând ajutor din partea autorităţii locale. În urma evaluărilor efectuate de membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, Primăria Municipiului Medgidia va suporta din bugetul local cheltuielile necesare reabilitării locuinţelor afectate“, a precizat Primăria Medgidia. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO VIDEO Incendiul din Medgidia a fost lichidat după şapte ore. Au ars zece gospodării şi 43 de persoane au rămas pe drumuri

Foc în Târgul de Crăciun de la Medgidia. O căsuţă din lemn a ars de la un scurtcircuit

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet