Arhiepiscopul Tomisului îşi sărbătoreşte ziua de naştere luând masa cu bătrânii de la azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare zi din acest weekend aniversar, ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului va sta în mijlocul enoriaşilor din eparhia sa. Sâmbătă, ierarhul împlineşte 60 ani, fiind născut la 12 decembrie 1955, la Suceava.

Vineri, 11 decembrie, începând cu ora 17.00, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din cartierul constănţean Inel II, lăcaş de cult care-şi va serba ocrotitorul, Sf. Spiridon, pe 12 decembrie.

Sâmbătă, 12 decembrie, începând cu ora 8.15, când împlineşte vârsta de 60 ani, Întâistătătorul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, urmată de slujba de Te Deum, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teodosie va pomeni în faţa Sf. Altar şi victimele tragediei din clubul Colectiv din Capitală, la împlinirea a 40 zile de la catastrofă.

Totodată, arhiepiscopul Tomisului va merge la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanţa (de pe str. Unirii), unde va oferi masa de prânz celor 150 persoane care trăiesc aici. De asemenea, va dărui o masă caldă celor 100 de vârstnici din Centrul de îngrijire şi asistenţă din Poarta Albă.

„Acest moment este, pentru mine, o bucurie aleasă. Împlinirea unei vârste care, de acum, merge spre senectute, mă apropie tot mai mult de oamenii vârstnici, pe care i-am iubit întotdeauna şi pe care i-am vizitat în fiecare an. În mijlocul lor găseşti înţelepciune, experienţă, dragoste. De aceea, vreau să stau cu ei la masă şi de vorbă. Vreau să le împărtăşesc dragostea de păstor acestor oameni, care au nevoie de afecţiune. Am luat ca model pe părintele meu sufletesc, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, care, de ziua dânsului, se retrăgea cu bătrânii de la azilul de pe strada Radu-Vodă din Capitală“, mărturiseşte arhiepiscopul Tomisului.

Duminică, 13 decembrie, începând cu ora 8.45, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa. La ora 14.00, ierarhul tomitan, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, iar de la ora 18.00 va fi prezent la Concertul caritabil de Crăciun, eveniment organizat la biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanţa (cartier Inel II, str. Ion Neculce nr. 2 A). Concertul va fi susţinut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt prof. Marian Bostan. Invitat va fi corul Belcanto al Şcolii nr. 39 Nicolae Tonitza, dirijat de ierodiacon prof. Calinic Savin.

Fondurile rezultate din această acţiune vor fi donate copiilor Radu-Ştefan Popescu (14 ani) şi Matei-Lucian Mitea (9 ani), diagnosticaţi cu tetrapareză spastică. Toţi copiii prezenţi la concert vor primi cadouri pregătite de parohia Sf. Vasile cel Mare.

Pe aceeaşi temă:

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „Nu trebuie să adaptăm regulile Bisericii la capriciile tinereţii, ci ele trebuie biruite de către tineri“

Fotografia cu Teodosie care a devenit virală: de ce a purtat Arhiepiscopul Tomisului mantie cu trenă la parada de 1 Decembrie

Complexul bisericesc de lux stăpânit de ÎPS Teodosie la Suceava a fost închis de pompieri 

ÎPS Teodosie, sursa „Mache“ a fostei Securităţi. Scuza arhiepiscopului Tomisului pentru că a acceptat să fie turnător: „Nu mai puteam pleca din ţară“

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete