Aproape 250 de clădiri şi terenuri vor fi supraimpozitate cu până la 500%, în sudul litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiuni în sudul litoralului foto: primăria Mangalia

Autorităţile speră ca prin supraimpozitarea unor terenuri şi clădiri să-i determine pe proprietari să aibă grijă de bunurile lor, iar turiştii să vină în număr şi mai mare în sudul litoralului.

Consiliul Local al municipiului Mangalia va decide luni, 20 decembrie, supraimpozitarea cu până la 500% a aproape 250 de terenuri şi clădiri neîngrijite situate în oraşul Mangalia şi cele saşe staţiuni componente (Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Jupiter, Cap Aurora).

Majorarea impozitului pentru această categorie de active se stabileşte de către echipe mixte de la mai multe departamente din cadrul municipalităţii. Astfel, pentru supraimpozitarea pe anul în curs, cu aplicabilitate în 2022, echipele Primăriei s-au deplasat în teren pentru evaluări şi constatări, încă din primăvarea acestui an.

Tuturor proprietarilor de terenuri şi clădiri în paragină li s-au trimis somaţii prealabile, cu termen de graţie 6 luni pentru clădiri, respectiv 30 de zile pentru terenurile neîngrijite. După expirarea acestor termene, angajaţii Primăriei Mangalia au făcut noi evaluări, iar pentru cei care nu au reuşit să respecte prevederile legale, s-a procedat la supraimpozitare.

Reprezentanţii autorităţii publice locale susţin că, anul următor, se vor face noi evaluări, în urma cărora se va elimina supraimpozitarea pentru clădirile şi terenurile ale căror proprietari au intrat în legalitate.

„Una dintre principalele preocupări ale administraţiei locale o reprezintă clădirile şi terenurile aflate în paragină, întrucât afectează grav imaginea staţiunilor din sudul litoralului. Până acum câţiva ani, nu am avut pârghiile necesare să facem ceva în acest sens. În prezent, am reuşit să gestionăm acest aspect şi datorită faptului că cei mai mulţi proprietari de hoteluri, restaurante şi terenuri au înţeles să-şi îngrijească şi chiar să-şi modernizeze activele, astfel încât numărul turiştilor a crescut considerabil”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Vă recomandăm şi: 

Câteva familii sinistrate în incendiul devastator de la Constanţa s-au mutat în locuinţele oferite de Primărie. Copiii care au dat foc aruncă vina unul pe altul

Călin Hanţiu, maestrul baletului din Constanţa, a murit. A fost prim-solistul faimoasei trupe a lui Oleg Danovski în perioada de glorie

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă