Apelul făcut de arhitecţii din România pentru Cazinoul din Constanţa: „Procedura de licitaţie este greşită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul Arhitecţilor din România a trimis o scrisoare deschisă autorităţilor centrale în privinţa Cazinoului din Constanţa.

Cazinoul din Constanţa este în continuare în situaţia în care nu poate fi restaurare din cauza unei proceduri blocate de contestaţia unei firme. Deşi fusese anunţată semnarea contractului de restaurare, acest lucru n-a putut fi posibil. 

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, afirma că nu mai crede în coincidenţe când e vorba de Cazinoul din Constanţa, după ce a patra licitaţie a fost din nou contestată, iar din acest motiv contractul pentru reabilitarea monumentului nu poate fi semnat.

Autoritatea centrală n-a fost în stare să rezolve acest veşnic blocaj organizând o licitaţie care să nu poată fi contestată, iar contestatarul să câştige în instanţă astfel că licitaţia trebuie organizată din nou. Ordinul Arhitecţilor din Constanţa arată cum pot fi evitate aceste neajunsuri. 

GALERIE FOTO CAZINOUL DIN CONSTANŢA

„Scrisoare deschisă adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Companiei Naţionale de Investiţii în problema atribuirii lucrărilor de restaurare a Cazinoului din Constanţa:

Stimate domnule viceprim-ministru Daniel Suciu,
Stimată doamnă director Manuela Pătrăşcoiu,

O nouă contestaţie privind atribuirea prin procedura de licitaţie Design & Build a lucrărilor de restaurare a Cazinoului din Constanţa riscă să pericliteze din nou rezultatul licitaţiei publice. Validarea ei impune redeschiderea subiectului organizării unui concurs de soluţii, care reprezintă atât o procedură axată pe standarde calitative, şi nu cantitative, cât şi, mai ales, cea mai bună opţiune pentru a debloca procedura de licitaţie compromisă de contestaţii şi de a clarifica rolurile celor implicaţi în proiectul de restaurare.

Prestigiul şi valoarea proiectul de restaurare a Cazinoului din Constanţa au atras, pe bună dreptate, atenţia şi energia industriei construcţiilor din România. Acest interes nu s-a manifestat însă într-un mediu concurenţial corect, axat pe calitatea soluţiei şi a implementării proiectului, ci au determinat, în acord cu procedurile şi legile în vigoare, un interes preponderent pentru aspectul financiar (în detrimentul calităţii) şi au condus la un blocaj continuu al demersului de restaurare a unei clădiri deja defavorizate de lipsa de administrare şi activitate.

Încă din 2012 argumentul autorităţii contractante împotriva concursului de soluţii a fost, în cazul Cazinoului, urgenţa intervenţiei, respectiv presupusa rapiditate adusă de procedura de licitaţie în sistem Design and Build. Au trecut astfel 8 ani de la prima tentativă de atribuire a serviciilor de proiectare şi a lucrărilor prin licitaţie publică, iar Cazinoul din Constanţa a ratat cel puţin 5 şanse să deschidă şantierul de restaurare. De fiecare dată s-a ales utilizarea procedurii de licitaţie. Realitatea demonstrează astfel, încă o dată, că această procedură este uşor contestabilă şi conduce, de la rapiditatea promisă, la întârzieri cauzate de contestaţii din partea diferiţilor purtători de interese financiare.

Se confirmă astfel ceea ce Ordinul Arhitecţilor din România a susţinut şi în cadrul discuţiilor din 2016, şi în cadrul celor din 2018, când a explicat că procedura de licitaţie în sistem Design and Build nu este o procedură potrivită pentru un monument istoric şi arhitectural de valoarea şi importanţa Cazinoului Constanţa.

Situaţia licitaţiilor succesive nereuşite de la Cazinoul din Constanţa evidenţiază o serie de probleme simptomatice ale sistemului de achiziţii publice româneşti care afectează calitatea rezultatului final:

- pune accent pe preţ şi cantitate, nu pe soluţie şi calitate - deşi licitaţia în general foloseşte preţul drept criteriul fundamental pentru departajare, licitaţia în sistem Design and Build aduce preţul cu atât mai mult în prim plan, sumele implicate fiind mult mai mari; contractul devine astfel un subiect accesibil exclusiv companiilor de construcţii care prioritizează profitul, în timp ce calitatea proiectului devine secundară;

- deşi a fost conceput pentru lucrările de infrastructură, sistemul Design and Build a ajuns să fie utilizat extensiv si pentru alte tipuri de obiective, total nepotrivite unei proceduri în care calitatea proiectului ar trebui să primeze, precum monumente istorice sau clădiri publice reprezentative;

- utilizarea sistemului de licitaţii Design and Build obligă la segmentarea proiectării (între SF/DALI şi PT) si subminează astfel responsabilizarea actului de proiectare; realizarea de către entităţi diferite a DALI (documentaţia de autorizare a lucrărilor de intervenţie) şi scoaterea la licitaţie a Proiectul Tehnic împreună cu implementarea creează un proces în care arhitectul este subcontractantul constructorului şi nu reprezintă interesul beneficiarului public; astfel, beneficiarul public pierde controlul asupra implementării proiectului în momentul în care arhitectul este angajatul constructorului.

Ordinul Arhitecţilor din România susţine din nou organizarea unui concurs de soluţii pentru restaurarea şi reutilizarea Cazinoului din Constanţa, ca o alternativă permisă de Legea Achiziţiilor Publice. Concursul de soluţii asigură transparenţa în procesul de selecţie a celui mai bun proiect, selecţie axată pe calitate, făcută de un juriu internaţional profesionist, pe baza unei teme bine fundamentate. Atribuirea contractului de proiectare se va face pentru toate fazele, separat de constructor, şi va aduce alături de beneficiarul public o echipă interdisciplinară de proiectanţi, sub coordonarea unui arhitect care îşi va asuma responsabilitatea urmăririi implementării proiectului şi în faza de execuţie. Ulterior, pentru alegerea constructorului, licitaţia se va putea face în baza unui proiect complet, care detaliază soluţia câştigătoare şi a unui caiet de sarcini coerent, la standardele de calitate necesare implementării corecte, şi nu doar în baza unui preţ.

Ca procedură de atribuire a contractelor publice de proiectare, concursul de soluţii este promovat la nivel european ca un exemplu de bună practică pentru realizarea marilor investiţii şi este unul dintre punctele pe care viitoarea Politică publică naţională de arhitectură a României, care va fi elaborată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ordinul Arhitecţilor din România, îl va utiliza ca un instrument de soft power pentru creşterea calităţii arhitecturii, a mediului concurenţial şi a inovaţiei.

Sperăm ca, pentru binele Cazinoului, situaţia să fie deblocată. Însă, dacă rezultatul contestaţiei va fi o nouă anulare a procedurii, invităm autorităţile să găsească resursele şi disponibilitatea de a discuta despre posibilitatea organizării unui concurs de soluţii şi de a pune interesul public şi patrimoniul naţional al României mai presus de cutumele existente. Ne arătăm disponibilitatea de a pune la dispoziţie expertiza organizaţiei noastre şi de a participa la deblocarea situaţiei.“ 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cum îşi bat joc guvernanţii încă o dată de Cazinoul Constanţa. Ministrul Dezvoltării a anunţat semnarea contractului de reabilitare. Actul, imposibil de parafat

Daniel Suciu: Nu mai cred în coincidenţe când discutăm despre subiectul Cazinoului de la Constanţa