Amenzi de aproape o jumătate de milion de lei, date de inspectorii sanitar-veterinari pe litoral. Staţiunile cu cele mai multe nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Calin Gavrilas

Amenzi de aproape o jumătate de milion de lei au fost aplicate de inspectorii sanitar-veterinari pe litoral în ultima săptămână, cele mai multe nereguli fiind descoperite în Vama Veche, Eforie Nord şi Mamaia. Totodată, au fost retrase de la vânzare aproape 114 kilograme de carne, peşte şi fructe de mare.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în urma acţiunilor de control desfăşurate de inspectori pe litoral, au fost aplicate 58 de amenzi contravenţionale, în valoare de 492.000 de lei.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate restaurantelor (31, în valoare totală de 274.800 de lei), urmate de unităţi de tip fast-food (11, în valoare totală de 92.400 de lei), baruri (4, în valoare de 31.200 lei), magazine alimentare (3, în valoare totală de 21.200 de lei), rulote de tip fast-food (2, în valoare totală de 20.000 de lei), beach-baruri (2, în valoarea de 20.000 de lei), gelaterii (2, în valoare totală de 20.000 de lei), snack-bar (1, în valoare de 10.000 de lei), patiserie (1, în valoare totală de 10.000 de lei) şi bufet (avertisment). De asemenea, a fost emisă şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast-food.

"Cu ocazia acestor controale au fost confiscate şi retrase de la vânzare 113,88 kg produse alimentare (carne, peşte, fructe de mare), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare”, se arată în comunicatul ANSVSA. 

Controalele au vizat 284 de unităţi, respectiv: 104 restaurante, 37 de unităţi tip fast-food, 31 de magazine alimentare, 25 baruri, 19 laboratoare de cofetărie/patiserie, 16 unităţi de tip bufet, 10 beach-baruri, 6 unităţi tip bistro, 6 rulote mobile fast-food, 5 pizzerii, 5 snack-baruri, 4 braserii, 4 gelaterii, 3 cofetării, 2 supermarketuri, 2 patiserii, o clătitărie, un café-bar, o tonetă de îngheţată, un magazin de legume-fructe şi o unitate de comercializare produse congelate de patiserie.

Cele mai multe neconformităţi au fost depistate, în perioada 2-8 august, în staţiunile Vama Veche, Eforie Nord şi Mamaia. Printre problemele descoperite de inspectorii sanitari veterinari se află: manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; depozitarea neconformă a produselor alimentare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple