Afacerist cu grade în Poliţia de Frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul era un transportator prosper, implicat activ în mersul afacerii FOTO Arhivă Adevărul

Ofiţerul de poliţie Ionuţ Voinescu de la Garda de Coastă a fost trimis în judecată de procurorii  Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. El este învinuit că a administrat două firme, deşi statutul său este incompatibil cu afacerile.

În perioada 15 martie 2008 – 17 octombrie 2011, respectiv 2 aprilie 2011 – 28 iunie 2013, Ionuţ Voinescu a administrat prin interpuşi două societăţi comerciale: SC Apollodor Services SRL şi SC Evolution Truck SRL. Poliţistul a efectuat un număr de 277 de operaţiuni financiare, respectiv 51 operaţiuni financiare, deşi funcţia pe care o deţine nu permite acest lucru.

SC Apollodor Services SRL, firmă cu activitate de transport rutier, a fost înfiinţată de Voinescu, care ulterior a ieşit din societate şi a predat-o viitoarei sale soţii şi apoi soacrei sale. El a continuat sa administreze societatea, fiind împuternicit prin procură. El se ocupa de direcţionarea transporturilor efectuate, se ocupa de alimentarea camioanelor cu combustibil, de furnizarea pieselor de schimb şi de efectuarea reparaţiilor necesare. Poliţistul era cel care achita salariile angajaţilor.

Ionuţ Voinescu a „coordonat, condus şi verificat“ şi activitatea de transport rutier mărfuri desfăşurată de SC Evolution Truck SRL, care era de fapt continuatoarea firmei SC Apollodor Services SRL, având acelaşi obiect de activitate. Poliţistul era persoana căreia şoferii angajaţi îi comunicau date privind situaţia camioanelor, după cum tot el era cel care îi dirija pe aceştia, transmiţându-le destinaţiile şi mărfurile care trebuiau transportate.

Voinescu ţinea legătura telefonic cu partenerii contractuali, discutând despre executarea obligaţiilor reciproce, despre documentele financiar contabile şi despre plăţile care se efectuau. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanţa. Poliţistul este acuzat de comiterea a două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată.

Vă mai recomandăm

VIDEO Culmea şpăgii într-o comună din Constanţa. Un patron de bar a încercat să mituiască poliţistul cu două cutii cu brânză

A încercat să-i despartă şi a ajuns la spital. Poliţist rănit de un bărbat care-şi bătea nevasta

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Rapid fuge după Botoșani! Bătaia pentru primul loc în Superligă, o afacere moldoveano-giuleșteană
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune