Aeromania, spectacolul aviatic al litoralului, va sări peste ediţia verii 2019. Organizatorii de la Tuzla au făcut anunţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeromania, spectacolul aviatic de pe litoral Sursa RAS Tuzla

Aeromania, spectacolul aviatic al litoralului, nu se va mai ţine în această vară. Organizatorii de la Tuzla au anunţat motivele anulării acestei ediţii.

Aeromania, cel mai mare spectacol aviatic al litoralului, se ţinea de regulă în luna iulie, atrăgând mii de spectatori dornici să vadă acrobaţii aeriene şi zboruri demonstrative ale piloţilor români şi străini. 

Anul acesta, Aeromania nu se va mai ţine - a anunţat organizatorul Regional Air Services Tuzla. 

Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei (ARPA) şi Regional Air Services (RAS) au comunicat partenerilor şi publicului că anul acesta se vor orienta către acţiuni de promovare convenţionale. 

„De ce nu mai organizăm Aeromania în 2019? Succesul de public nu îi lipseşte. Indiferent de asta însă, sponsorizările se obţin greu şi, totodată, este foarte complicat să explici publicului de ce este necesar un bilet de intrare – după ce, timp de mai bine de un deceniu, accesul a fost gratuit. E foarte costisitor să organizezi un eveniment de acest fel exclusiv din surse private, fără niciun fel de sprijin din partea autorităţilor locale. Câţi au mai reuşit? Aeromania s-a bucurat de o expunere mediatică puternic susţinută atât de presa locală, naţională, cât şi de cea internaţională şi de un număr impresionant de simpatizanţi. Dar nu de sprijinul autorităţilor“, au precizat reprezentanţii RAS Tuzla. 

„Compania care susţine mitingul, Regional Air Services, nu a alocat bugete pentru campanii de PR plătite, ci a orientat toate resursele financiare şi de personal către acest eveniment, pentru încurajarea celor pasionaţi de aviaţie, pentru susţinerea unei culturi aeronautice. Nu cunosc alte companii şi organizaţii care să îşi cheltuie resursele proprii în felul acesta. Nu ştiu dacă mai există“, a declarat Cristina Mitchievici, manager de evenimente. 

Adrian Vasilache, manager Regional Air Services, a arătat că echipa RAS are nevoie de o pauză, de un an în care să analizeze evoluţia şi oportunitatea evenimentului şi să regândească modul de organizare. „Acest an este necesar şi pentru proiectele noastre interne de dezvoltare: aeroportul Tuzla va face obiectul unor lucrări de modernizare care solicită multă resursă umană şi financiară“, a spus Vasilache. 

„Douăsprezece ediţii de spectacol aerian fără niciun incident reprezintă o performanţă de care suntem mândri. Sunt piloţi care au zburat la toate ediţiile, precum Iacării acrobaţi sau care chiar au debutat aici, sunt piloţi care au descoperit Aeromania pe parcurs şi au revenit de fiecare dată; sunt şi piloţi care, între timp, au plecat dintre noi. Sunt mândru şi nostalgic. Îmi place să cred că ceva din ceea ce am făcut a sădit un pic de pasiune pentru aviaţie în colegii mei mai tineri şi că aceasta nu se va pierde doar prin absenţa unei ediţii a acestui miting“, a afirmat Mugurel Toma, Air Boss.

Organizatorii sunt convinşi că Aeromania este o absenţă pe care publicul o va resimţi, dar politica deschisă a Aeroportului Tuzla va continua prin organizarea de evenimente şi acţiuni: Zile ale Porţilor deschise, Ziua Europeană a Elicopterelor – pe 30 iunie, Şcoala Altfel care aduce anual peste 2.000 de copii la aeroport etc. RAS Tuzla menţionează că îşi menţine disponibilitatea pentru colaborări cu companii şi instituţii (evenimente, teambuilding-uri, conferinţe etc) şi prin serviciile ca zboruri de agrement, cursuri specializate etc. 

Pe aceeaşi temă: 

Spectacol grandios în aer şi la sol pe aeroportul din Tuzla. La show-ul aviatic au asistat peste 17.000 de oameni

Spectacol aviatic pe Aeroportul din Tuzla. Singurul avion Lisunov din lume, prezent la Aeromania

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete