Adrian Năstase şi Ionuţ Priboianu, trimişi în judecată la Constanţa pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi ofiţeri de Poliţie Judiciară din Constanţa au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa.

Este vorba despre poliţiştii Ionuţ Adrian Priboianu, aflat în stare de arest preventiv, şi Adrian Năstase, ambii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa (IPJ), care vor fi judecaţi pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în perioada 3-14 mai 2012, Ionuţ-Adrian Priboianu, prevalându-se de calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Serviciul de Investigare a Fraudelor, a pretins de la un administrator de societate comercială, denunţător în cauză, atât direct, cât şi prin intermediul unui al doilea denunţător, remiterea unor sume de bani.

Iniţial suma a fost de 10.000 euro, majorată la 50.000 euro şi, în final, negociată la 25.000 euro, pentru ca poliţistul să intervină pe lângă şefii săi ierarhici, în vederea clasării unei lucrări înregistrate pe rolul organului de poliţie mai sus menţionat. Lucrarea avea ca obiect verificarea activităţii desfăşurate de societatea administrată de persoana denunţătoare.

De asemenea, în perioada 14 mai – 15 iunie 2012, Priboianu a pretins de la aceiaşi denunţători remiterea unei alte sume de bani, negociată în final la 4.000 euro, pentru a interveni pe lângă un alt ofiţer de poliţie judiciară din cadrul aceluiaşi serviciu al IPJ Constanţa, căruia îi fusese repartizată spre soluţionare lucrarea privind verificarea activităţii societăţii comerciale administrate de unul dintre denunţători, astfel încât lucrarea să fie clasată.

În demersul său, ofiţerul Ionuţ-Adrian Priboianu a fost ajutat de ofiţerul de poliţie judiciară Adrian Năstase, care le-a întărit denunţătorilor convingerea că Priboianu are influenţă asupra şefilor lor ierarhici şi asupra celuilalt coleg şi că îi poate determina să soluţioneze lucrarea într-un mod favorabil unuia dintre denunţători.

La data de 15 iunie 2012, Priboianu a primit de la denunţători suma de 4.000 euro, procurorii Anticorupţie prinzându-l în flagrant. La data de 16 iunie 2012, Curtea de Apel Constanţa a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a poliţistului.

Având în vedere că valoarea bunurilor dobândite de Priboianu depăşeşte veniturile obţinute în mod licit de acesta, procurorii au solicitat instanţei de judecată luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse a bunurilor inculpatului. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Constanţa.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, menţionează procurorii DNA.


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV