Administrator de firmă, trimis în judecată de procurorii DNA. Este acuzat că a prejudiciat statul cu 1,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în acest proces, cu suma de 7.247.447 lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a Claudiei Căpitanu, administrator al unei societăţi comerciale. Dosarul va fi judecat de către magistraţii Tribunalului Constanţa.

Femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Ea ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 7.247.447 de lei, din care 3.313.576 de lei cu titlu de impozit pe profit şi 3.934.871 de lei cu titlu de TVA.

„În perioada martie 2009 - iunie 2010, inculpata Căpitanu Claudia, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţilor fiscale, a omis, cu intenţie, să evidenţieze în contabilitate sau în alte documente legale (declaraţii, deconturi TVA, situaţii financiare, bilanţuri ş.a.) operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, în sumă totală de 20.709.583 lei.

Veniturile respective au fost obţinute din tranzacţionarea de către societatea inculpatei a unor produse, servicii sau lucrări în domeniul construcţiilor”, spun procurorii în rechizitoriu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 7.247.447 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, măsura sechestrului asigurator precum şi a popririi asiguratorii asupra bunurilor, respectiv conturilor bancare deţinute de inculpata Căpitanu Claudia, până la concurenţa prejudiciului.

Pe aceeaşi temă:

Procesul de corupţie al IPS Teodosie continuă. Ierarhul a contestat legalitatea numirii procurorului DNA

Dosar de evaziune fiscală, trimis în instanţă de DNA. Prejudiciul depăşeşte 31 de milioane de euro

Doi oameni de afaceri, trimişi în judecată de DNA pentru evaziune fiscală. Prejudiciul creat de aceştia este colosal



 

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată