A lăsat un bebeluș de șase luni să moară: pediatru din Medgidia, judecat pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Secţiei de Pediatrie a Spitalului Medgidiaa fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Medicul Manole Iorgovan, este acuzat de moartea unui băiețel 6 luni din Ivrinezu, căruia nu i-a acordat îngrijirile medicale.

Ştefan Bălănică a ajuns la Spitalul Medgidia în noaptea de 6 spre 7 mai 2007, când mama lui a chemat Ambulanța din cauză că a văzut pete de sânge pe scutec.

Părinţii au declarat că medicii i-au pus copilului o perfuzie abia la 12 ore de la internare, apoi l-au ignorat. Părinții au insistat ca fiul lor să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgență din cauză că starea lui se agrava. Burtica i se întărise iar când medicii au încercat să-i administreze o procedură medicale a intrat în agonie. Abia în data de 9 mai Iorgovan a fost de acord să aprobe transferul. Medicii de la Spitalul Județean Constanța l-au diagnosticat cu ocluzie intestinală și l-au supus la trei intervenții chirurgicale. Totul a fost însă în zadar: copilul a murit o lună mai târziu.
”Medicul curant Manole Iorgovan nu a efectuat corect şi la timp analizele medicale necesare stabilirii diagnosticului, le-a efectuat incomplet şi tardiv, iar decizia de transfer intr-un servicu de chirurgie infantilă a fost tardivă”, se arată în expertiza medico-legală efectuată în acest caz.



Anchetatorii au arătat în rechizitoriul trimis instanței că fișa de observație a fost falsificată: deși băiețelul a fost internat în noaptea de 6/7 mai, pe fișă apare data de 8 mai.
Medicul a fost cercetat pentru malpraxis și de o comisie medicală, însă colegii săi au considerat că a procedat corect și l-au găsit nevinovat.
Cazul medicului a ajuns pe rolul instanței. Dacă va fi găsit vinovat medicul riscă să fie codamnat la închisoare între 2 și 7 ani.  


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele