Viruşii care ne îmbolnăvesc în spital vin cu vaporul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Cluj s-au raportat anul trecut peste 1.200 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti. Uneltele folosite de medici în spitale, aduse „pe vapor din China”, este una din principalele cauze pentru care oamenii se îmbolnăvesc în spitale, consideră Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj.

Te internezi cu o boală, pleci cu alta. Acest lucru s-a întâmplat în cazul a 1.257 de bolnavi din judeţ anul trecut, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Cluj. Principalele cauze sunt mizeria din spitale, neglijenţa medicilor dar şi aparaturile cumpărate de noi, cu acte în regulă, însă infectate „pe vapor”.
Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, susţine, însă, că cele mai multe cazuri înregistrate nu sunt în spitalele care arată rău. „Nu e vorba de cum arată spitalele, deoarece e suficient să vină un bolnav cu un virus şi să se îmbolnăvească mai mulţi”, a spus acesta.

De asemenea, pacienţii se pot îmbolnăvi şi cu propriul microb. „Cel mai sănătos bolnav se poate îmbolnăvi cu propriul microb dacă e internat şi stă sub aparatele de respirat artificial mai mult de 3-4 zile”, a explicat doctorul.

Cumpărăm ce e mai ieftin

Problema constă în proasta finanţare de care beneficiază sistemul medical. „Datorită lipsei banilor cumpărăm ce e mai ieftin. Unele echipamente sunt aduse din China, pe vapoare, unde chiar dacă sunt înfoliate acestea se pot desface, pot chiar intra şobolanii în cutii”, a declarat medicul.
Preşedintele Colegiului susţine că medicii nu pot controla fiecare cutie, mai ales că actele cu care acestea sunt însoţite arată că instrumentele sunt sterilizate. „Vin în pungi, iar în acte se arată că sunt sterile. Vă daţi seama că nu avem ce face în privinţa asta, odată ce instrumentele au intrat în spital însoţite de hârtii legale”, a mai spus medicul.

Întrebat dacă ar accepta să fie operat într-un spital din Cluj-Napoca, medicul a dat un răspuns afirmativ fără să ezite. „M-aş opera oricând. Nu m-aş opera la acel medic care mi-ar spune să merg la el că mă vindecă 100%. E ruşinos pentru un medic să spună aşa ceva, ţinând cont că în medicină poate interveni orice, oricând”, a conchis Bârsan.

Clujul, fruntaş la infecţii în Ardeal

Mircea Bârsan consideră că problema infecţiilor intraspitaliceşti e una internaţională, în anii trecuţi doar în Anglia fiind nevoie de închiderea a două spitale din cauza infecţiilor nozocomiale (infecţii dobândite în timpul spitalizării). La Cluj, situaţia nu e tocmai roz, cazurile înregistrate de DSP fiind incomparabil mai multe faţă de judeţele din jur.

„Condiţiile din Clinica Medicală II sunt bune. Nu am sesizat cazuri care să mă pună în pericol” - Iancu Bucurescu, 68 de ani, pensionar

„Sunt foarte bine tratat în spital. Camerele şi geamurile sunt curate, dacă mâncarea ar fi mai consistentă ar fi perfect” - Vasile Muste, 63 de ani, pensionar

„Înainte de renovare, Clinica Medicală II era mizerabilă şi îmi făceam probleme, dar acum sunt condiţii bune, nu am auzit de cazuri de infecţii” - Găvrilă Bucur, 59 de ani, dulgher

Cazuri în Ardeal în 2009
Judeţ           Număr cazuri
Cluj                      1.257
Alba                      138
Maramureş         130
Satu Mare             48
Bistriţa Năsăud    6

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV