VIDEO Un şofer beat a omorât două persoane pe zebră, în acelaşi loc în care fostul prefect a făcut un accident mortal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucigaşul cu Renault din Cluj

Grav accident de circulaţie miercuri seara în cartierul Grigorescu din municipiul Cluj-Napoca. Un şofer mort de beat a spulberat doi bătrâni pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul 1 Decembrie. După impact, autoturismul a ajuns pe contrasens unde a intrat într-o autoutilitară.

Accidentul a avut loc miercuri seara în jurul orei 20.25 în cartierul Grigorescu, într-o zonă în care limita de viteză este de 50 km/h. G. Paul de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi viteză excesivă, nu a acordat prioritate de trecere unor persoane angajate regulamentar pe trecerea de pietoni.

Vezi ce zic vecinii „ucigaşului cu Renault“

Martorii spun că şoferul a intrat din plin în doi bătrâni pe care i-a aruncat în aer 7-8 metri. Victimele, C. Gheorghe în vârstă de 80 de ani şi C. Pamela de 76 de ani, au decedat pe loc în urma leziunilor suferite.



„Am văzut totul live. A venit o maşină Renault, nu se ştie cu ce viteză, dar ca să arunci doi oameni în aer deasupra copacilor la 7-8 metri, trebuie să fi avut o viteză foarte mare. A luat doi oameni de pe trecerea de pietoni, urmele de frânare sunt de aproximativ de 30 de metri, s-a oprit după trecerea de pietoni, la 80 de metri.

Şeful Ambulanţei: Medicii noştri au ajuns în cinci minute la accidentul din Grigorescu

Pentru ca o maşină să aibă nevoie de 80 de metri să se oprească într-un zid e nevoie de viteză. E cea mai populată zonă de agrement al Clujului. Malul Someşului, cele mai mari două parcuri de copii din Cluj şi unde ai voie să circuli cu 50-70 km/h din bunăvoinţa Poliţiei Române care nu reglementează viteza în zonă. Eu eram la 100 de metri de locul accidentului, dar viteza era excesivă. Poliţiştii au apărut la 28 de minute de la incident, exact la 20 de minute după ce a venit prima salvare. Românii de pe Malul Someşului care au văzut şi erau de faţă, la apariţia poliţiştilor au început să-i huiduie. Mi se pare ruşinos ca nişte ofiţeri de poliţie să fie huiduiţi de români", a precizat un martor.



Poliţiştii clujeni au explicat cum a avut loc accidentul.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti

„Din primele cercetări am stabilit faptul că şoferul autoturismului marca Renault circula dinspre strada Miraslău înspre strada Giuseppe Garibaldi, ajungând la o trecere de pietoni, obturată fiind vizibilitatea de un autoturism care circula pe banda a doua în faţa sa, nu a observat că pe trecerea de pietoni erau angajaţi în traversarea regulamentară a străzii doi pietoni, soţ şi soţie, în vârstă de aproximativ 80 de ani. A încercat o manevră de evitare prin dreapta, a surprins şi accidentat grav pe cei doi, după care a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens, a tamponat o autotulitară Fiat şi s-a oprit în gard. Conducătorul auto este vinovat pentru neacordarea priorităţii", a precizat Sergiu Iurian din cadrul Poliţiei Rutiere Cluj.



IPJ Cluj: există un protocol care trebuie respectat


Mai mulţi clujeni care locuiesc în zonă au precizat că poliţiştii de la rutieră au venit după aproximativ jumătate de oră la locul accidentului, cu toate că secţia de poliţie din cartierul Grigorescu este situată la mai puţin de 1 kilometru faţă de locul accidentului. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au precizat că în cazul accidentelor există un protocol de respectat, în sensul în care, la faţa locului, primii care ajung sunt cei de la SMURD, urmaţi de criminalişti, după care cei de la poliţie rutieră.



„La faţa locului întâi soseşte SMURD-ul, după care cei de la criminalistică, mai apoi cei de la poliţia rutieră. Cel mai important, prima dată, este salvarea victimelor implicate în accident. După care vin măsurătorile", a precizat Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Fostul prefect de Cluj a accidentat mortal un bebeluş pe aceeaşi trecere de pietoni

La sfârşitul lunii august 2010, fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon a lovit cu maşina o femeie şi pe copilul acesteia în vârstă de trei luni, pe acceaşi trecere de pietoni, în urma accidentului cele două victime fiind transportate în stare gravă la spital. Ulterior, bebeluşul de trei luni a murit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Cluj, Sorin Precup, declara atunci că accidentul a avut drept cauză neacordarea de prioritate pietonilor. Călin Platon declara că a fost „orbit de soare" în momentul producerii accidentului şi că a văzut „foarte târziu" cele două victime pe trecerea de pietoni, astfel încât nu a mai apucat să frâneze. El spunea că nu a avut viteză. În 11 octombrie 2010, Călin Platon a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi vătămare corporală gravă. Platon a fost subprefect al judeţului Cluj şi prefect între 2008 şi 2009, iar apoi inspector guvernamental, fiind suspendat, printr-o decizie a premierului Emil Boc, din funcţia de inspector, după producerea accidentului.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare