VIDEO Nivelul următor de protest la Cluj: două persoane au petrecut noaptea în cort, în faţa Prefecturii. Ce au vorbit cu prefectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia zi consecutivă de proteste la Cluj s-a finalizat la miezul nopţii. Un clujean şi-a instalat cortul pe stradă, în faţa Prefecturii, cu gândul să rămână acolo până dimineaţa, când va veni la serviciu prefectul judeţului, cu care vrea să vorbească. Dimineaţă, a fost primit de prefect.

UPDATE 16.00

La ieşirea de la Prefectură, Marius Gomboşiu a explicat cum au decurs discuţiile cu prefectul Aurel Cherecheş: 

„Am stat aproape trei ore in biroul prefectului de Cluj, împreună cu o colegă de protest, Oana Mitrache. Din start am explicat cele doua motive ale vizitei noastre, dupa cum urmează:

1. că noi, cei din Cluj suntem solidari cu victimele ştiute şi neştiute ale abuzurilor jandarmeriei de vineri seara, şi 

2. un semnal de alarmă asupra pericolului din ce în ce mai evident după seara de vineri în special, că ne îndreptăm către o dictatură.

Prefectul, pe care nu îl cunoşteam absolut deloc, s-a dovedit a fi o persoana rezonabilă şi deschisă la dialog. Nu i-a convenit totusi mesajul scris de noi în grabă, şi susţine că ar trebui explicat mai clar, că la Cluj nu e vorba de dictatură, şi că poate fi interpretat de către răuvoitori ca un atac la adresa primăriei. Corect, ideea mea era să tragem un semnal de alarma preventiv, că noi nu vom permite instaurarea unei dictaturi.

Ne susţine dreptul la protest, dar cadrul legal fiind depăşit cu ocuparea intersecţiei, nu îi dă prea multa flexibilitate în deciziile care ne privesc, so be smart! Au fost şi subiecte legislative, economice şi administrative prin care dânsul a explicat de fapt, ce presupune meseria de prefect. Totul într-o manieră destul de onestă în opinia mea. Pe de alta parte, noi am explicat în ce constă "meseria" de protestatar, am repetat la final mesajul, şi ne-am despărţit respectuos.

(...)

Cu această ocazie mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut şi care au ajutat la aceasta acţiune de solidarizare şi atenţionare a pericolului care ne paşte dacă nu deschidem ochii macar în al 12-lea ceas. Să nu renuntaţi niciodată la libertăţile greu câştigate de înaintaşii nostri!”.

Au aşteptat să vorbească cu prefectul 

Circa 3.000 de persoane au protestat, duminică seara, pentru a treia zi consecutiv în semn de solidaritate cu manifestanţii de la Bucureşti. În jurul orei 22.30, când în faţa Prefecturii mai rămăseseră câteva sute de persoane, un tânăr, Marius Gomboşiu şi-a instalat cortul pe stradă şi a spus: „Cei care vor să ducă protestul la următorul nivel, dincolo de vorbe să mi se alăture. Mergeţi acasă aduceţi un cort, un izolir, afară e cald, e frumos, cine n-a apucat să meargă la munte în acest weekend are ocazia s-o facă. Stăm până mâine dimineaţă, când am dori să discutăm cu prefectul Clujului, care probabil se va prezenta la serviciu, dacă nu e în concediu, cum sunt ceilalţi parlamentari care probabil de pe o plajă râd cum ne batem şi noi cu jandarmii, care sunt şi ei oameni, sau nu, depinde, fiecare îşi are propria conştiinţă”. Propunerea s-a a fost primită cu aplauze şi până spre miezul nopţii lângă cortul lui au rămas circa o sută de persoane. În jurul orei 12 noaptea, Marius şi-a mutat cortul pe trotuarul de vis-a-vis de sediul Prefecturii pentru a nu încurca circulaţia. 

Două persoane au rămas în faţa Prefecturii 

Marius Gomboşiu a scris pe Facebook în jurul orei 8 dimineaţa următorul mesaj:

„Bună dimineaţa din fata prefecturii Cluj, după o noapte de veghe în stradă! Mesajul nostru este de solidaritate cu toţi cei care au simţit pe pielea lor abuzurile comandate politic ale Jandarmeriei române, din seara de vineri 10 august în Bucureşti. De asemenea, Clujul nu va tolera instaurarea dictaturii, ale cărei tentacule deja sunt evidente. Violenţa nu mai e mascată, e la vedere şi fără scrupule. Sper că acum e clar pentru toată lumea că suntem împinşi spre totalitarism. Seara de vineri stă mărturie.”

La ora 9.16, acesta a revenit arătând că el împreună cu persoana care au stat toată noaptea în faţa Prefecturii au fost invitaţi să vorbească cu prefectul. 

Citeşte şi

VIDEO Circa 3.000 de oameni în a treia zi de protest la Cluj. Manifestanţii au montat un cort în faţa Prefecturii şi sunt decişi să petreacă noaptea acolo

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Locul de vis în care stă Daniel Pavel în Thailanda: „Casa asta îmi amintește de…” Primele imagini cu oaza de pe plajă a prezentatorului Pro TV! Ce obiect are în dormitor?
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului