VIDEO Masca făcută acasă care te poate proteja de COVID-19, invenţia ingenioasă a unui medic celebru: „Eu o să mă duc la spital cu aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Radu Ionescu. FOTO: Arhivă personală

Doctorul Radu Ionescu, şeful clinicii de Chirurgie Estetică a unui spital privat din Bucureşti, a prezentat într-un clip video, cum poate fi confecţionată, acasă, o mască de protecţie cu filtru HEPA. El a atras atenţia că nu este o mască medicală omologată, dar este o opţiune mai bună decât lipsa oricărei protecţii sau decât măştile din bumbac. Un medic cunoscut a susţinut că va folosi la spital o astfel de mască.

Clipul a fost prezentat pe canalul de Facebook al doctorului Mihail Pautov, medic specialist în Chirurgie Generală la Spitalul Universitar Fundeni, cunoscut pentru sfaturile medicale pe înţelesul tuturor pe care le dă în mediul online. 

Pautov l-a invitat pe doctorul Radu Ionescu, şeful Clinicii de Chirurgie Estetică a unui spital privat din Bucureşti, să explice cum se poate confecţiona acasă o mască cu filtru HEPA.  Cei doi medici au atras de mai multe ori atenţia că: „acesta este un obiect personal de igiena. Aceasta nu este o masca omologata, iar protecţia pe care v-o oferă depinde de modul in care o veţi confecţiona”. Clipul a fost înregistrat la mijlocul săptămânii trecute.

Doctorul Ionescu a precizat: „Când vom ajunge în situaţia disperată din Italia, în care oamenii merg la câteva zile la cumpărături, fiind nevoiţi să ajungă în spaţii publice, unde există risc de infectare, un astfel de device poate ajuta mai mult decât să nu fi protejat cu nimic. Din punct de vedere teoretic, această mască poate să aibă un beneficiu mult mai mare comparativ cu a nu purta nimic sau cu a purta o mască de bumbac. Este o mască făcut acasă, nu e un dispozitiv medical, nu e testat, nu e omologat. Nu avem niciun studiu în legătură cu siguranţa pe care o oferă. Nu putem garanta că oferă protecţie”. 

„O să umblu ostentativ la spital cu o astfel de mască”

Medicul Mihail Pautov a susţinut că va purta o astfel mască: „Ieri şi azi am consultat fără mască. Acum n-am elementele necesare, ar o să-mi fac o astfel de mască şi o să umblu ostentativ cu aşa ceva în spital, pentru că sunt sigur că mă ajută mai mult decât masca asta care e un chiloţel (arată o mască chirurgicală obişnuită -nr) care mă ajută oarecum, pentru că trebuie schimbată foarte des”. „

„Personalul medical din prima linie are nevoie măşti performante. Măştile chirurgicale, numite şi măşti de examinare, mai mult de două ore nu pot fi folosite”, a completat Ionescu, care a mai precizat că pentru protecţia la CODIV-19 sunt recomandate măştile de tipă FFP2, FFP3, respectiv  N95 şi N100. 

Radu Ionescu a mai susţinut că „măştile din bumbac făcute în fabricile de confecţii oferă rezistenţă de doar 28%, din cauză că bumbacul e un material poros, iar virusul COVID-19  e extrem de mic 60-120 de nanometri. Bumbacul are ochiuri foarte mari prin care particulele încărcate cu virus pot trece.”

De ce ai nevoie pentru masca homemade cu filtru HEPA

Medicul Răzvan Ionescu a enumerat materialele de care avem nevoie: o cupă de sutien, o sârmă care este uşor de modelat (sârmă de grădinărit de exemplu), ac şi aţă, elastic, o sticlă de apă minerală din plastic - la 0,5 litri, folie transparentă pentru alimente şi filtrul HEPA.

Cel mai important element al măştii este acest filtrul HEPA, pe care medicul Ionescu l-a luat de la un purificator de aer de uz casnic, dar se poate găsi şi la aparate de aer condiţionat sau la unele aspiratoare. „E important ca pe filtru să scrie HEPA. Atenţie, că nu toate filtrele sunt HEPA. Pe filtrul pe care îl am eu scrie că opreşte particule până la 20 de nanometri. Virusul COVID-19 are între 60 şi 120 de nanometri, deci teoretic această mască ar trebui să ofere siguranţă mare. Repet însă, nu e testată şi omologată”, a spus acesta. La masca realizată, aerul pătrundea doar prin acest filtru, asigurând, cel puţin teoretic, un grad mare de siguranţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție