VIDEO Debutul cinematografic al lui Silviu Purcărete: 8 ani de muncă şi 1,6 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Debutul cinematografic al lui Silviu Purcărete la Cluj (foto: www.undevalapalilula.ro)

Premiera filmului regizorului Silviu Purcărete,„Undeva la Palilula", o noutate în cinematografia românească, are loc în această seară, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Clujenii pot merge diseară, la două proiecţii de gală, de la orele 17.00 şi 20.00, la Teatrul Maghiar de Stat ale primului film semnat Silviu Purcărete. La premieră şi-a anunţat participarea şi regizorul. Această instituţie a găzduit, azi, 23 aprilie, la prânz, o conferinţă de presă la care au participat producătorul filmului, Oana Giurgiu, compozitorul Vasile Ştirli şi actorul principal din film, Áron Dimény. „Nu-mi aduc aminte de vreun film care să aibă atâtea efecte speciale. Castingul a durat vreo doi ani. Filmările au început în 2009. Filmul e un experiment audio-vizual care merită văzut", afirmă Oana Giurgiu.

Vezi imagini din timpul filmului

Ea mai spune că bugetul aproximativ al peliculei, la care s-a lucrat opt ani, e de circa 1,6 milioane  euro. Filmul rulează deja în cinematografele clujene şi va fi difuzat şi la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Un altfel de film

Despre „Undeva la Palilula", actorul care îi dă viaţă personajului principal, Áron Dimény, spune că e un film făcut cu mare curaj. „Undeva la Palilula e un proiect ce diferă major de tot ce este în peisajul cinematografic românesc", crede actorul. Muzica acestei pelicule îi aparţine lui Vasile Şirli, compozitor român cu premii în ţară şi străinătate, care a mai colaborat cu Silviu Purcărete. Vasile Şirli e, din 1990, director muzical la Parcul Disneyland Paris, unde a compus numeroase piese originale pentru reprezentanţii.

„Undeva la Palilula" a fost filmat pe parcursul a opt ani într-o hală dezafectată din Bucureşti. Ideea acestui film are la bază poveştile spuse, într-o cafenea, de doctorul Serafim, care era un pediatru remarcabil. „Cineva a înregistrat o parte dintre discuţii, iar Silviu Purcărete a selecţionat vreo şase ore din acele înregistrări", explică Vasile Şirli.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi