VIDEO Compania care a construit cea mai mare hidrocentrală din lume, interesată de o investiţie de un miliard de euro în Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedinele Shi Li susţine că aşteaptă să afle intenţiile Guvernului. FOTO: Remus Florescu

Compania China Gezhouba Group Corporation este interesată de trei proiecte majore din România, unul dintre acestea fiind hidrocentrala de la Tarniţa, în judeţul Cluj, o investiţie de 1,4 miliarde de euro. Vicepreşedintele companiei a susţinut că mingea e în terenul Guvernului, care trebuie să decidă ce va face cu proiectul.

Reprezentanţii China Gezhouba Group Corporation (CGGC), compania care a construit cea mai mare hidrocentrală din lume – „Trei defilee”, de pe fluviul Yangtze, au discutat, zilele trecute, cu autorităţile clujene şi naţionale în legătură cu posibile investiţii în zonă. “E o primă întâlnire cu reprezentanţii companiei în care li s-au prezentant oportunităţi de investiţii la Cluj. Au fost  prezenţi doi directori de la Hidroelectrica, care le-au prezentant un plan privind construirea hidrocentralei de la Tarniţa (localitate aflată la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca/nr). Şi-au notat paramenti importanţi, urmând să ia o decizie”, a declarat, astăzi, prefectul Gheorghe Vuşcan. Hidrocentrala de la Tarniţa este o investiţie de 1,4 miliarde de euro, care va crea circa 4.000 de locuri de muncă, aflată deocamdată doar în faza de proiect. Întrucât Guvernul nu are bani pentru a demara construcţia se caută companii interesante de parteneriate public-private. S-a mai discutat despre alte proiecte recum Autostrada Transilvania, Spitalul Regional de Urgenţă, Spitalul Unic de Urgenţă pentru Copii, Dezoltarea unui sistem de irigaţii in Cluj, aeroport Cargo în zona Luna.   


Mingea e în terenul Guvernului


Shi Li, vicepreşedintele companiei, prezent la conferinţa de presă, a susţinut: “De câteva zile, m-am întâlnit cu miniştri, parlamentari şi autorităţi locale. Noi suntem deschişi să vorbim cu toată lumea în vederea unor investiţii. Pentru a lua o decizie avem nevoie de informaţii de la Guvern în legătură cu ce intenţii are”. Senatorul Liviu Pop, fostul ministrul pentru Dialog Social, a susţinut că cea mai mare problemă este adaptarea Legii privind parteneriatul public-privat: “În momentul de faţă vedem că legea nu e bună, având în vedere că nu avem încheiat nici măcar un astfel de parteneriat. În primul rând trebuie să o adoptăm cu legislaţia europeană. Legea parteneriatului public-privat trebuie să dea mai multă flexibilitate, acum e foarte rigidă. În acest context, e important să vină investitori şi să discutăm cu ei aceste aspecte”. Pop a spus că sunt trei investiţii majore de care sunt interesaţi chinezii, una dintre acestea fiind cea din Cluj. 


Carte de vizită China Gezhouba Group Corporation


CGGC a fost principalul contractor (70% din întregul contract) al hidrocentralei "Trei defilee", cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe Fluviul Galben (Yangtze) şi a realizat sau a participat, în China, la construcţia a peste 100 de hidrocentrale precum şi la peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii (autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuinţe). „Suntem cea mai importantă companie din China în ceea ce priveşte construcţiile de hidrocentrale”, a susţinut Shi Li. Cifra de afaceri a companiei  anul trecut a fost de 200 de miliarde de dolari. 

Bătaie pe investitori 


În vreme ce primarul Emil Boc a susţinut că pe vremea când era premier, Guvernul a susţinut investiţia de la Cluj în cadrul întâlnirilor cu companiile din China, senatorul Alexandru Cordoş (USL) a arătat că spre deosebire de celelalte vizite ale chinezilor, acum ei au găsit deschidere la Guvern. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri