VIDEO Cele mai puternice uragane din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uraganul Katrina a făcut ravagii în Statele Unite ale Americii. FOTO: newhistorian.com

Cele mai importante pierderi de vieţi omeneşti au fost cauzate, de cele mai multe ori, de inundaţii provocate de uragane şi nu neapărat de vântul extrem de puternic.

Marele Uragan Galveston din 1900 a fost cel mai cumplit care a lovit vreodată Statele Unite ale Americii. În total, şi-au pierdut viaţa între 8.000 şi 12.000 de persoane. Furtuna a ajuns la coasta Texasului la sud de Galveston, pe 8 septembrie, ca uragan de categoria a patra. În lipsa unor avertizări, inundaţia imensă pe care a provocat-o  a condus la cel mai mare numar de morţi din istoria uraganelor care au lovit Statele Unite, potrivit Geologgy.com.

În schimb, potrivit History, „Marele Uragan” din 1780 ar fi fost cel mai mare din istorie. Sursa citată aminteşte că ar fi pierit peste 22.000 de oameni, însă există anumite rezerve cu privire la corectitudinea informaţiei, dată fiind perioada în care a avut loc evenimentul. În plus, nu există înregistrări oficiale care să ofere date referitor la viteza vântului şi la volumul de apă revărsat.

Uraganul Okeechobee

Uraganul Okeechobee din 1928 care a luat aproximativ 2.500-3.000 de vieţi ar fi fost al doilea cel mai mortal uragan din istoria Statelor Unite. Cei mai mulţi oameni au murit atunci din cauza unei inundaţii uriaşe, care a  cuprins toate zonele ce înconjurau lacul Okeechobee.  Apa a depăşit înălţimea de 2-3 metri şi a provocat şi importante daune materiale.

Cel mai păgubos uragan

Mai recent, uraganul Katrina din 2005, a lăsat în urmă cel puţin 1.500 de victime. Într-o primă fază, Katrina a lovit Statele Unite în trei zone. Prima dintre ele a fost aproape de graniţa Miami-Dade/Broward în Florida. Zona a fost practic înecată de ploi, după ce Katrina şi-a atins statutul de uragan.

Uraganul a prins şi mai multă putere în Golful Mexic, de unde lovit Buras, Louisiana, iar apoi s-a oprit la graniţa dintre statele Louisiana şi Mississippi ca şi un uragan de categoria a treia. Cea mai mare inundaţie a avut loc de-a lungul coastei Mississippi.

După ce şi-a mai redus din efect la coasta nordică a Golfului s-a împărţit în nu mai puţin de 33 de tornade, care au cauzat alte probleme şi au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi la importante pagube materiale. Pe lângă cei peste 1.500 de morţi, uraganul a distrus casele a zeci de mii de familii şi a provocat daune cifrate la aproximativ 108 miliarde de dolari. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi