VIDEO Campioni mondiali la construit poduri din spaghete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De cârligul ataşat în partea de jos a podului a fost prinsă o greutate de peste 250 de kilograme (foto: organizatorii RECCS 2012)

Şase studenţi din Cluj au câştigat premiul I la Campionatul Mondial de Construit Poduri din Spaghete, desfăşurat în Ungaria. Podul câştigător a reuşit să susţină o greutate de 256,6 de kilograme.

Şase tineri care studiază construcţiile la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au devenit, de curând, campioni mondiali la construit poduri. Poduri din spaghete şi din macaroane. Concursul pare, la prima vedere, o joacă de copii, însă e o provocare în toată regula în a găsi materialele potrivite şi a construi o structură rezistentă, după cum explică şi organizatorii campionatului, Universitatea Óbuda din Budapesta, pe site-ul  întrecerii.

Imagini din concurs

Competiţia, intitulată "World Championship in Spaghetti Bridge Building" (RECCS 2012) - Campionatul Mondial de Construit Poduri din Spaghete, a avut loc în Ungaria, între 24 şi 26 mai. Iar anul acesta tinerii s-au întors cu premiul cel mare, depăşind reuşita din 2011 (trei premii speciale). Premiul a constat într-o plachetă decorativă sub formă de farfurie, diplome, o unealtă multifuncţională Bosch Dremel pentru construcţii şi, bineînţeles, câteva pungi de paste făinoase.

Campionii se numesc Csongor Biró, Szabolcs Hadi, György Kádár, Csongor Király, Alpár Kis şi Máté Péntek. Ei au fost coordonaţi de conferenţiarul doctor inginer Zsongor Gobesz şi decanul Facultăţii de Construcţii, profesorul universitar Nicolae Chira.

Ziua şi podul

Fiind în ultimul an de facultate, tinerii se concentraseră mai mult pentru licenţă şi s-au hotărât, cu o lună înainte de campionat, să participe. Au avut şi un coleg nou, Csongor Király. În două zile au construit tot atâtea poduri. Unul a luat premiul I, iar al doilea, locul IV, ambele au concurat la categoria poduri a campionatului.

Tinerii sunt studenţi în anul terminal la UTCN

„Anul acesta am construit două poduri identice, un model uşor schimbat faţă de cele de anul trecut. Am lucrat două zile şi jumătate cu o săptămână înainte de concurs. Am plecat cu ele în cutii special construite de noi joi, 24 mai, din Cluj. Din fericire, am ajuns cu bine în Budapesta, fără degradări vizibile", povesteşte unul dintre membrii echipei, Máté Péntek.

Anul acesta, adaugă profesorul ce i-a coordonat, F.-Zsongor Gobesz, nu s-a mai spălat pe jos în atelierul unde s-au construit machetele pentru concurs . În 2011, femeia de serviciu a făcut curăţenie în atelier, iar umiditatea creată a afectat podul din paste şi tinerii au trebuit să îl construiască din nou.

Máté Péntek spune că machetele din paste au avut nume de băuturi alcoolice. „În 2011 machetele le-am denumit după branduri de whisky, iar în 2012 am optat pentru ceva local, Vilmos Körte (n.r. pălincă) şi Zwack Unicum (n. r. o băutură alcoolică din plante).
Deşi a intrat ultimul în concurs, Zwack, podul câştigător al clujenilor, a reuşit să susţină o greutate de 256,6 kilograme şi nu s-a „speriat" de falsa alarmă cu bombă care a înterupt câteva ore campionatul.

Impresii şi speranţe

„Provocarea acestui proiect a constituit pentru noi executarea podurilor într-un timp cât mai redus. Construcţia podurilor de macaroane este un proces de mare precizie începând de la selecţia atentă a materialului până la realizarea îmbinărilor", afirmă noul membru al echipei, Csongor Király.

Podul studenţilor clujeni a rezistat la o greutate de 256,6 kilograme

Tinerii spun că acest gen de întreceri reprezintă una dintre cele mai eficiente metode educaţionale, foarte răspândite în străinătate, mai puţin cunoscute la noi. „Sperăm să facem la fel şi cu construcţiile reale", adaugă Máté Péntek.

Campionat mondial de paste şi la Cluj

La Budapesta au participat echipaje din şase ţări, mai puţin cea din Iran, foarte apreciată pentru inovaţie. Profesorii clujeni speră să se organizeze un campionat similar şi la Universitatea Tehnică. „Astfel, studenţii noştri ar putea fi atraşi şi stimulaţi nu doar către cercetare şi proiectare, dar şi către realizarea practică a conceptelor structurale finalizate prin testare, într-un mediu aparent distractiv, dar competiţional", este de părere conferenţiarul doctor  F.-Zsongor Gobesz.

Citat:

"Am avut onoarea de a coordona cea mai bună echipă de studenţi din cariera mea de până acum",

F.-Zsongor Gobesz, coordinatorul echipei

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”